60% dintre tineri nu vor mai putea accesa un credit imobiliar, iar programul Prima Casa va disparea, ca urmare a prevederilor legislative ale darii in plata care fac garantia statului nula, potrivit unei analize BCR privind impactul acestei legi.

Ca urmare a adoptarii masurilor prudentiale pentru a reduce riscul de credit si pentru a proteja fondurile deponentilor si ale actionarilor, din care se acorda credite, bancile vor fi nevoite sa creasca avansul creditelor ipotecare si imobiliare, de la 15%, cat este in prezent, la o valoarea de pana la 30%. Potrivit simularilor financiare efectuate de analistii BCR, 30% este nivelul considerat prudential pentru a asigura rambursarea fara riscuri a unui credit acordat din depozitele atrase de la clienti.

Printre alte consecinte semnificative ale darii in plata se numara si contractia pietei ipotecare, distorsionarea pietei imobiliare si impactul advers asupra conditiilor de locuit ale familiilor din Romania.

Contractia pietei imobiliare cu 60%: 160.000 de clienti nu vor mai dispune de un avans suficient pentru un imprumut

Considerand situatia actuala din piata, doar 1 din 10 clienti avand posibilitatile financiare sa prezinte un avans de peste 30% din valoarea imobilului, analiza de impact a scos la iveala faptul ca, la nivelul intregii piete, numarul de clienti eligibili se va reduce cu 60% in urmatorii 5 ani, de la 270.000 de clienti la 110.000.

Programul Prima Casa va disparea, considerand situatia efectiva in care garantia statului devine nula, conform prevederilor actuale ale Legii Darea in Plata, iar, fara garantia statului, institutiile financiar bancare nu vor mai putea oferi facilitatile de avans scazut si dobanda redusa.

Astfel, volumul finantarilor imobiliare intermediate de institutiile financiar bancare se va reduce pe o perioada de 5 ani de la aproximativ 50 miliarde lei, la aproximativ 15 miliarde lei. Un efect tertiar al acestei situatii de piata va face ca surplusul de lichiditate creat sa antreneze o scadere semnificativa a dobanzilor la depozite.

In plus, analistii BCR estimeaza ca Legea Darii in Plata, in forma sa curenta, va distorsiona semnificativ piata imobiliara, permitand unui numar restrans de detinatori de lichiditati semnificative avantajul de a profita de scaderea preturilor imobiliare si a face investitii speculative, cu risc 0, beneficiind de prevederile legii pentru a ceda, fara restrictii, imobilele catre bancile creditoare, in cazul in care investitiile nu aduc randamentul scontat.

Va dura cu 8 ani mai mult pentru clienti ca sa economiseasca un avans suficient pentru a se incadra in noile conditii de creditare

Considerand faptul ca, pentru o familie medie, perioada suplimentara de economisire a unui avans la creditul de casa va creste cu 8 ani (luand in calcul rata de economisire curenta a gospodariilor din Romania), analistii BCR estimeaza ca alocarea unor sume substantiale din depozitele curente in vederea avansului va avea ca urmare imposibilitatea efectiva pentru majoritatea familiilor sa economiseasca pentru situatii de urgenta neprevazute (boala, accident, somaj), ceea ce sporeste riscurile pentru scaderea standardului de viata, in mod ineficient si periculos.

Un alt efect tertiar al acestei situatii de piata va face ca nivelul chiriilor sa creasca semnificativ, chiar in pofida lipsei de imbunatatiri a fondului locativ destinat inchirierii, numai in baza unei cereri mult mai ridicate decat oferta.

Varsta medie pentru prima achizitie ipotecara se va majora la 42 de ani

Luand in calcul varsta medie a clientilor care achizitioneaza prima oara o locuinta prin credit ipotecare, 34 de ani (conform profilului de client al programului Prima Casa) si considerand prelungirea cu 8 ani de zile a perioadei in care poate fi economisit avansul pentru achizitionarea unei locuinte prin credit, varsta medie a unui client (inclusiv soti co-debitori) care achizitioneaza in premiera o locuinta prin credit, va creste semnificativ, la 42 de ani.

Situatia, in fapt, ii va determina pe cei mai multi tineri fie sa continue sa locuiasca cu parintii pana la o varsta inaintata, fie sa locuiasca in locuinte improprii (spatiu insuficient, confort locativ precar), ceea ce ar putea avea semnificative efecte adverse sociale si demografice, din punct de vedere al standardelor de locuit si vietii de familie (inclusiv din punct de vedere al cresterii copiilor).

Barierele create astfel de Legea Darii in Plata, in forma sa curenta, vor avea un impact puternic negativ in special in randul tinerelor familii, considerand conditiile de locuit din Romania, cele mai precare din Uniunea Europeana, atat conform Eurostat, cat si studiilor locale de piata, care releva faptul ca mai bine de jumatate dintre romani (55,3%) traiesc in locuinte supraaglomerate, iar locuinta de doua camere este standardul comun pentru 40% din familiile cu 3 membri, 30% din familiile cu 4 membri si 20% dintre familiile cu 5 ori 6 membri.

Comisia de buget a Senatului ar fi trebuit sa discute saptamana trecuta cererea de reexaminare a legii privind darea in plata a imobilelor ipotecate, trimisa de presedintele Klaus Iohannis Parlamentului pe 18 decembrie, insa discutiile au fost amanate, deputatul PNL Daniel Zamfir, initiatorul proiectului, motivand ca decizia de amanare a fost luata din cauza unor tergiversari pe care le-ar incerca bancile.

Forma trimisa la promulgare de Parlament a fost criticata si de guvernatorul BNR Mugur Isarescu care declara, la inceputul lunii ianuarie, ca senatorii si deputatii trebuie sa aiba in vedere, la reexaminarea legii darii in plata, recomandarile primite, inclusiv de la Banca Central Europeana, astfel incat legea sa ii protejeze pe cei care au credite pentru locuinte si nu alte persoane.

Potrivit legii, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului, in situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri. Initiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, a adus cinci amendamente proiectului in urma retrimiterii in Parlament de catre presedinte.

Banca Comerciala Romana (BCR), membra a Erste Group, este cel mai important grup financiar din Romania, incluzand operatiunile de banca universala (retail, corporate & investment banking, trezorerie si piete de capital), precum si societatile de profil de pe piata leasingului, pensiilor private si a bancilor de locuinte.

Sursa foto: Piotr Adamowicz/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri