Darea in plata nu ar trebui sa fie o lege retroactiva deoarece este impotriva naturii contractului comercial, dar daca se va aplica si creditelor in derulare, ar trebui sa fie optionala, este de parere Yakup Cil, CEO Credit Europe Bank Romania, care crede ca bancile ar trebui sa aiba optiunea de a respinge cererile clientilor de a apela la aceasta lege.

“Cand realizezi un contract cu un client al bancii, acesta este in conformitate cu regulile si prevederile legale din acel moment. Dupa zece ani, nu poti sa initiezi o lege si sa schimbi regulile jocului in mod retroactiv, este impotriva naturii acelui contract”, a declarat Yakup Cil.

In opinia sefului Credit Europe Bank Romania, legea darii in plata are si alte aspecte negative, precum cresterea avansului perceput de banci la acordarea creditelor ipotecare si implicit reducerea acestora sau prabusirea sectorului imobiliar.

In ceea ce priveste situatia Credit Europe Bank, care nu este activa pe segmentul creditelor ipotecare, oficialul bancii a declarat ca nu vor fi la fel de afectati precum alte banci de pe piata romaneasca, care deja au luat masuri pentru a se proteja impotriva efectelor darii in plata si au marit avansul la creditele ipotecare.

Seful Credit Europe Bank a adaugat ca 2016 va fi un an profitabil pentru sectorul bancar, din moment ce bancile au provizionat suplimentar pentru creditele neperformante si ca estimeaza rezultate mai bune din partea bancilor, insa acest lucru se va intampla doar daca nu vor fi promulgate legi sau reglementari care vor costa suplimentar bancile, precum darea in plata.

In Romania, Credit Europe Bank asigura o gama de produse si servicii pentru persoane fizice, IMM-uri si corporatii, prin intermediul unei retele alcatuite din 58 de sucursale, agentii si puncte de lucru, precum si prin canale alternative de distributie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet si Phone Banking. Membra a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activeaza inca din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial si Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) si apoi, din 2007, in urma unui proces de rebranding, sub numele Credit Europe Bank Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri