Legea darii in plata, initiata de deputatul PNL Daniel Zamfir, a fost adoptata de Camera Deputatilor in urma votului de astazi.

Deputatul PNL Daniel Zamfir a declarat, in plenul Camerei Deputatilor, ca legea darii in plata nu a fost gandita ca o lege impotriva sistemului bancar, afirmand ca proiectul isi propune „sa aduca un echilibru intre clienti si banca”, conform Mediafax.

Deputatii au stabilit astfel ca legea privind darea in plata nu se va aplica programului Prima Casa si au majorat plafonul creditelor care intra sub incidenta acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

De asemenea, deputatii au stabilit ca legea se va aplica si celor care sunt in proces de executare silita.

Legea, aflta deja in faza reexaminarii, va fi trimisa presedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Singura cale de atac a legii ar mai fi contestarea ei la Curtea Constitutionala.


Daniel Zamfir a sustinut ca cei care sunt in nevoie, nu sunt doar oameni din categori defavorizate, ci si cetateni activi care au chiar mai multe locuri de munca, dar din cauza clauzelor abuzive nu isi mai pot plati ratele la banca.

Initiatorul legi darii in plata a mai spus ca, prin reexaminarea legii, Parlamentul, a dispus modificarea actului normativ in acord cu observatiile presedintelui, a stabilit un plafon de 250.000 de euro, a scos de sub incidenta legii programul Prima Casa si a stipulat ca legea darii in plata se aplica si celor aflati in proces de executare silita.

Sursa foto: bikeriderlondon / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri