Piata asigurarilor a fost precum un santier pe care am lucrat. Ne-am uitat, prima data, de ce suntem atat de dependenti RCA. Nu sunt lucruri noi, dar lumea nu mai are rabdare. Ceea ce se intampla acum in RCA la noi, se intampla in tarile vestice acum 20 de ani. Este un moment de reasezare, iar portofoliile sunt in prezent mult mai sanatoase decat erau acum cinci ani, a declarat Misu Negritoiu, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) la Forumul International de Asigurare si Reasigurare (FIAR).

"Trebuie sa intelegem beneficiile acestei reforme, cateodata cu un anumit pret. Solvency II pentru piata romaneasca este o sansa, o oportunitate si un motiv ca sa ne suflecam si sa plecam la treaba. Poate ca sansa este ca tot ceea ce s-a transformat in piata asigurarilor a coincis cu sfarsitul Solvency I. Dar, inca mai avem discutii pe Solvency I, inca mai sunt luptatori care oscileaza intre Solvency I si Solvency II si exista o tendinta de mistificare. Solvency II este poate cel mai riscant din acest punct de de vedere si pentru ASF. Este o provocare si anume capacitatea si puterea de a zice NU. Inseamna un grad de profesionalizare mult mai ridicat. De exemplu, avem un caz recent in care noi am gasit MCR (cerinta de capital minim) negativ si ei vin si incearca sa demonstreze ca de fapt au MCR 441%", a spus Misu Negritoiu (foto).

Misu Negritoiu: Unii asiguratori se fac ca nu inteleg

"Trebuie sa invatam sa vorbim aceeasi limba. Nu mai este loc sa te mai invarti in jurul cozii. Vor fi provocari din acest punct de vedere. Nu vorbesc de piata asigurarilor in ansamblu care este constienta, matura si stie ce are de facut, dar nu am terminat procesul de aliniere, pentru transparenta presupune impunerea unei mai bune discipline a pietei. Este inca o perioada de tranzitie, dar aveam nevoie lucruri punctuale care s-au dovedit slabiciuni si una dintre cele mai mari a fost calitatea datelor financiare si statistice. Inca ne luptam la unii cu aceasta, pentru ca se fac ca nu inteleg si inca sa auditeaza precum in 2013 si 2014", a mai spus Misu Negritoiu.

Noul regim de solvabilitate Solvency II a intrat in vigoare odata cu 1 ianuarie 2016. In luna noiembrie a anului trecut, ASF a finalizat etapa a doua a programului de evaluare a activelor si pasivelor (Balance Sheet Review Extended - BSRE) companiilor romane de asigurari. Exercitiul de evaluare fusese realizat pe baza rezultatelor financiare ale companiilor de asigurari de la 31 decembrie 2014, iar in urma acelei analize ASF a solicitat asiguratorilor masuri suplimentare fata de situatia din decembrie 2014, in vederea respectarii cerintelor Solvency II.

"Aceste exercitii de audit au scos in evidenta atat slabiciunile cat si puntele tari ale pietei si asta cred ca este bine, deoarece trebuie sa existe o diferentiere. O piata trebuie sa functioneze pe cerere si oferta si pe capacitatea actorilor pietei si asta au facut aceste exercitii. Nu mai sunt surprize in piata asigurarilor. Aceste exercitii au scos la iveala piata asa cum este ea. Am beneficiat si de o conjunctura politica", a completat Misu Negritoiu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri