Sistemul medical MedLife si reteaua de sanatate Regina Maria, primii doi cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Romania, isi exprima nemultumirea in ceea ce priveste tratamentul fiscal aplicabil asigurarilor voluntare de sanatate, ”lucru care poate restrange accesul populatiei la servicii medicale de calitate”, se arata intr-un comunicat comun.

Potrivit companiilor de consultanta fiscala (doua dintre cele patru cele mai mari companii de audit la nivel mondial – parte din ”Big Four”), la ora actuala, in Romania, asigurarile voluntare de sanatate nu pot fi deductibile din punct de vedere fiscal intrucat acestea includ si servicii care se suprapun cu cele acoperite de pachetul de baza (Legea 95/2006).

”Acest context ar putea aduce riscuri crescute la adresa companiilor care au contractat pentru angajati asigurari voluntare de sanatate, astfel ca, in situatia unor controale ANAF, acestea ar putea fi nevoite sa achite, retroactiv, contributiile sociale, impozit pe profit si penalitati aferente sumelor recalculate. Primii doi cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Romania solicita modificarea legislatiei fiscale astfel incat, atat asigurarile voluntare de sanatate, care fac referire la serviciile de spitalizare, cat si pachetele de servicii de preventie medicala oferite de operatorii medicali privati, sa beneficieze de deductibilitate fiscala. Acest lucru se poate realiza si printr-o reglementare a pachetului de baza din sanatate”, se arata in comunicat.

“Credem foarte mult intr-o coabitare transparenta si deschisa a celor doua tipuri de produse – asigurari voluntare de sanatate si abonamente de sanatate. Vorbim despre doua produse care acopera nevoi medicale diferite: pachetele de preventie care asigura partea de profilaxie si educatie medicala, in timp ce asigurarea acopera un risc medical pentru nevoi spitalicesti. Aceste doua produse acopera integral nevoile de servicii din sistemul de sanatate din Romania si trebuie sa beneficieze de tratament fiscal echitabil”, a declarat Fady Chreih, directorul general al Regina Maria.

Peste 88% dintre francezi detin o asigurare privata de sanatate

Spre exemplu, in Franta sistemul de asigurari de sanatate obligatoriu este completat de asigurarile voluntare de sanatate. Astfel, potrivit ultimelor reglementari in materie fiscala, incepand cu 1 ianuarie 2016, angajatorii francezi sunt obligati sa ofere angajatilor asigurari voluntare de sanatate avand tratament fiscal privilegiat. La ora actuala, peste 88% dintre francezi detin o asigurare privata de sanatate, 20% din cheltuielile totale pentru sanatate fiind acoperite prin acestea. Desi Franta are un sistem public de sanatate, acesta nu acopera toate nevoile pacientilor. Astfel, 88% din populatie are polite de asigurare privata complementara. Asigurarea complementara acopera costurile totale sau partiale nerambursate de sistem.

Ultimul loc in privinta cheltuielilor cu sanatatea

Datele curente arata ca, in prezent, Romania se afla pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste ponderea cheltuielilor cu sanatatea din PIB, cu 5,1% mai putin fata de media europeana (8,6%). Cheltuielile cu asigurarile private de sanatate reprezinta in Romania 0,01% din PIB, de 80 ori mai putin fata de media europeana (0,8%), iar ponderea medie a asigurarilor voluntare de sanatate din totalul cheltuielilor este de aproximativ 0,09% in Romania, de aproximativ 56 de ori mai mica fata de media europeana (5%).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri