Copresedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, ca, in urma demisiei lui Bogdan Olteanu, Consiliul de Administratie al BNR poate functiona, pana in septembrie, cand se reuneste Parlamentul si ca nu depinde doar de PNL sa se convoace o sesiune extraordinara, el aratand ca postul li se cuvine liberalilor, in baza algoritmului din legislativ, potrivit News.ro.

Vasile Blaga a spus ca a fost discutat subiectul Bogdan Olteanu in Comisia de unificare, nu in Biroul Politic National, iar concluzia a fost ca, daca acesta isi da demisia, Consiliul de Administratie functioneaza.

"Nu depinde doar de noi, de PNL, sa convocam Parlamentul. Daca conducerile celor doua Camere vor ajunge la aceasta concluzie, noi vom raspunde pozitiv, dar poate functiona pana la 1 septembrie si cu un om in minus, CA al BNR”, a mai aratat Blaga.

Copresedintele PNL i-a raspuns si lui Victor Ponta, care afirmase, pe Facebook, ca decizia prelungirii mandatului lui Bogdan Olteanu, in 2014, s-a luat la insistenta Alinei Gorghiu, Blaga precizand ca nu o face din solidaritate pentru Alina Gorghiu, ci si pentru a respecta adevarul.

”Atunci cand am decis in Biroul Politic si apoi in grupurile parlamentare sa continuam mandatul lui Bogdan Olteanu, colega mea nu facea parte din conducerea partidului. Era, sigur, in grupul parlamentar, si asta basta. Sa arunci cu noroi, intr-o zona sau alta, nu cred ca este elegant, mai ales din partea unui politician cu pretentiile domnului Ponta si experienta sa”, a afirmat Blaga.

Intrebat daca PNL va revendica acest post, Vasile Blaga a tinut sa precizeze ca ”liberalilor li se cuvine nominalizarea pentru acest post in cadrul conducerii BNR”.

”Exista un algoritm parlamentar care a functionat intotdeauna si s-a respectat intotdeauna. Nu vad de ce nu s-ar respecta si acum”, a aratat Blaga, adaugand ca nu discuta de nume, in acest moment.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri