2 August 2016

PNL revendica postul de viceguvernator BNR al lui Bogdan Olteanu: "Liberalilor li se cuvine"



Copresedintele PNL Vasile Blaga a declarat, luni, ca, in urma demisiei lui Bogdan Olteanu, Consiliul de Administratie al BNR poate functiona, pana in septembrie, cand se reuneste Parlamentul si ca nu depinde doar de PNL sa se convoace o sesiune extraordinara, el aratand ca postul li se cuvine liberalilor, in baza algoritmului din legislativ, potrivit News.ro.

Vasile Blaga a spus ca a fost discutat subiectul Bogdan Olteanu in Comisia de unificare, nu in Biroul Politic National, iar concluzia a fost ca, daca acesta isi da demisia, Consiliul de Administratie functioneaza.

"Nu depinde doar de noi, de PNL, sa convocam Parlamentul. Daca conducerile celor doua Camere vor ajunge la aceasta concluzie, noi vom raspunde pozitiv, dar poate functiona pana la 1 septembrie si cu un om in minus, CA al BNR”, a mai aratat Blaga.

Copresedintele PNL i-a raspuns si lui Victor Ponta, care afirmase, pe Facebook, ca decizia prelungirii mandatului lui Bogdan Olteanu, in 2014, s-a luat la insistenta Alinei Gorghiu, Blaga precizand ca nu o face din solidaritate pentru Alina Gorghiu, ci si pentru a respecta adevarul.

”Atunci cand am decis in Biroul Politic si apoi in grupurile parlamentare sa continuam mandatul lui Bogdan Olteanu, colega mea nu facea parte din conducerea partidului. Era, sigur, in grupul parlamentar, si asta basta. Sa arunci cu noroi, intr-o zona sau alta, nu cred ca este elegant, mai ales din partea unui politician cu pretentiile domnului Ponta si experienta sa”, a afirmat Blaga.

Intrebat daca PNL va revendica acest post, Vasile Blaga a tinut sa precizeze ca ”liberalilor li se cuvine nominalizarea pentru acest post in cadrul conducerii BNR”.

”Exista un algoritm parlamentar care a functionat intotdeauna si s-a respectat intotdeauna. Nu vad de ce nu s-ar respecta si acum”, a aratat Blaga, adaugand ca nu discuta de nume, in acest moment.



Citeste si