Darea in plata afecteaza BCR, cea mai mare banca din sistem, intr-o masura mai mica decat anticipase, insa o pondere importanta dintre creditele sanatoase, pana in 10%, au fost date in plata din motive personale, avand in vedere ca evidenta platilor acelor clienti nu argumenta aplicatia pentru a renunta la datorie prin darea in plata, a declarat Dana Demetrian, vicepresedinte executiv pe retail si private banking in cadrul BCR, la emisiunea Profesionistii in Banking.

De asemenea, oficialul BCR precizeaza ca un procent destul de mare dintre clientii bancii care detineau mai multe imobile au decis sa inceapa procedurile de dare in plata. "Daca l-as pronunta astazi (procentul de clienti - n.r.), cu siguranta nu ar fi corect din perspectiva stadiului in care suntem cu aceste notificari, dar depaseste 20-30%, acestia fiind clienti care au folosit aceste credite in alte scopuri (pentru a obtine profit - n.r.). Exista evident si clienti care au avut doua imobile si nu au folosit acest credit in scopuri de profit. Analiza acestor notificari se face in foarte mare detaliu pentru a avea realitatea concreta si a decide daca este intradevar un caz social in care putem ajuta clientul prin aceasta lege", a adaugat Demetrian.

In opinia vicepresedintelui BCR, darea in plata a accelerat anumite solicitari din partea unor clienti care nu au gasit sau nu au dorit o solutie comerciala inainte de adoptarea legii. Ea subliniaza ca pentru 30.000 de clienti au fost gasite insa solutii de reducere a ratelor.

"A ramas un numar de clienti care nu au gasit astfel de solutii si au optat pentru darea la plata, un numar foarte mic fata de ce s-a prezentat la momentul implementarii darii la plata. S-a spus ca aceasta lege este una sociala, pentru acei oameni care au o problema reala si, daca consideram ca aceasta problema sociala reprezinta realitatea, cu siguranta nu vom contesta niciodata aceste notificari", atrage atentia Demetrian.

Pe de alta parte, in cazul clientilor care au mai multe case si au folosit creditele imobiliare pentru a crea profit, banca isi rezerva dreptul de a contesta procesul de dare in plata.

Recent, BCR a anuntat reducerea avansului cerut pentru creditele imobiliare, la 25%, dupa ce in prima faza il crescuse la 35%, insa acest lucru este valabil doar pentru orasele mari, ceea ce inseamna ca se creeaza o discriminare inte clienti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri