Citeste si

Comisia de privatizare a CEC, reunita miercuri, nu a stabilit nici un termen pentru depunerea ofertelor financiare imbunatatite, contractul de privatizare urmand a fi modificat in Guvern, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul Comisiei.

Conform surselor citate, Guvernul va discuta, in sedinta de saptamana viitoare, un memorandum pentru modificarea contractului de privatirea a CEC.

"Este vorba de o decizie politica legata de posibilitatea ca viitorul castigator sa apeleze la o fuziune cu filialele din Romania, ceea ce face problematica cota de 25% a statului roman la CEC dupa vanzare", au precizat sursele citate.

Termenul initial pentru depunerea ofertelor financiare imbunatatite de catre cele doua banci ramase in cursa pentru privatizarea CEC, OTP Ungaria si National Bank of Greece, a fost 31 august.

Potrivit ministrul finantelor si presedintele Comisiei de privatizare, Sebastian Vladescu, termenul de depunere a ofertelor nu va depasi sfarsitul lunii octombrie.Ulterior, termenul a fost amanat, dupa ce cei doi investitori interesati de CEC au cerut rezultatele financiare pentru primul semestru calculate in conformitate cu standardele de contabilitate IFRS. Consultantul selectat pentru CEC, KPMG, a finalizat, in septembrie, auditul rezultatelor financiare ale bancii pentru primul semestru, iar Comisia este asteptata sa le trimita celor doi investitori termenii de depunere a ofertelor financiare imbunatatite.

Potrivit strategiei de privatizare a CEC, statul va vinde pachetul majoritar de 69,9% din actiunile CEC. Contravaloarea a 9,9% din pachetul scos la vanzare va fi transferata Fondului Proprietatea. Alte 5% din actiuni vor fi vandute fostilor si actualilor angajati ai CEC, iar restul de actiuni pana la 100% va fi tranzactionat pe piata de capital. Pretul oferit pentru pachetul majoritar va fi decisiv pentru alegerea cumparatorului.