Cresterea dobanzii ROBOR, aflata in acest moment aproape de minimul istoric, este una dintre vulnerabilitatile sistemului bancar in 2017, a declarat Sergiu Oprescu, presedintele consiliului director al ARB, in cadrul unei conferinte de presa

Categoria de clienti cea mai vulnerabila din acest punct de vedere este a celor care au accesat un credit la un grad de indatorare maxim.

"Am avertizat la nivelul ARB ca suntem intr-un moment de minim istoric de dobanda, iar sistemul bancar trebuie sa fie atent la cum se construiesc portofoliile de active, in special la persoane fizice, acolo unde se aplica un nivel maxim de indatorare", a completat Sergiu Oprescu.

O alta provocare pentru banci in acest an va fi trecerea la standartul de contabilitate IFRS 9.

"Principala modificare care o aduce este de abordare, in raport cu IFRS 39, care lua in calcul cerinte de provizionare care erau exclusiv determinate de evenimente de nerambursare din trecut si materializate la nivelul la care faceai analiza. Fata de IFRS 39, IFRS 9 te obliga sa analizezi chiar de cand se acorda creditul necesarul de provizionare, ceea ce se traduce intr-o cerinta suplimentara de capital. Acesta presupune evaluarea fiecarui credit in parte pentru a determina formula de calcul a provizionulu (..) In momentul in care constientizezi un risc, se iau masuri, IFRS 9 ma obliga sa ma uit de la momentul acordarii la orice posibilitate de pierdere pe creditul respectiv. Constientizarea unui risc merge mana in mana cu asumarea. Impreviziunea exista si inainte, nu a aparul prin darea in plata", a adaugat seful ARB.

Robor la 3 luni este indicatorul principal in functie de care se calculeaza dobanxile la creditele variabile in lei. Robor la 3 luni a fost cotat astazi la 0,81% pe an, dupa ce a urcat la finalul lunii decembrie la un nivel maxim de 0,9%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri