Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a primit 72 de cereri de conciliere din partea clientilor nemultumiti, dintre care 27 au fost rezolvate definitiv, majoritatea privind asigurarile auto obligatorii (RCA), in conditiile in care nu exista o transparenta a modului in care sunt calculate daunele, iar felul in care asiguratorii transmit informatiile creaza suspiciuni, a declarat vineri directorul directiei financiar-administrative din ASF, Claudiu Stanescu.

Cererile au fost inregistrate in perioada august 2016 - februarie 2017, dar mai mult de jumatate au aparut in acest an, potrivit lui Stanescu. Din total, cele mai multe sunt pe zona de asigurare - reasigurare, potrivit News.ro.

”Este clar ca zona de asigurare - reasigurare reprezinta un sector care in ne confruntam cu cele mai multe solicitari, ele reprezentand circa 90% din total. RCA are cea mai mare pondere”, a spus Stanescu, in cadrul unei conferinte organizate de Curtea de Arbitraj Judiciar, cu sprijinul ASF si al Centrului de Solutionare Alternativa a Litigiilor Bancare (CSALB).

Reprezentantul ASF a atras atentia ca nu exista, din punctul de vedere al consumatorului, o transparenta in modul in care sunt calculate daunele. In plus, modul in care asiguratorii transmit informatiile creeaza suspiciuni in randul clientilor.

Cele mai multe persoane care au apelat la conciliere vor sa rezolve rapid si definitiv problema pe care o au in relatia cu asiguratorii, dar exista o reticenta din partea firmelor in acest sens, potrivit ASF. Unii asiguratori au fost deseori criticati in ultimul an de asociatiile de transportatori pentru modul considerat netransparent in care au calculat daunele in cazul asigurarilor RCA.

Piata RCA este zguduita de scandaluri, dupa ce doua companii mari, Astra si Carpatica Asig, au intrat in faliment. Din noiembrie, tarifele RCA au fost inghetate, pentru sase luni, de catre Guvern, masura criticata de Comisia Europeana.

Sursa foto: Monkey Business Images / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri