In pofida faptului ca situatia darii in plata a fost clarificata in mare parte de Curtea Constitutionala, urmarile dezbaterilor din Parlament si din spatiul public au zdruncinat credibilitatea industriei, avertizeaza Florin Danescu, presedintele executiv al ARB, precizand ca ar fi de interes un studiu pentru a sti cate resurse au fost consumate de catre societate pentru abordarea darii in plata.

Pe de alta parte, rezultatele unui sondaj de incredere efectuat in varful dezbaterii privind darea in plata arata ca increderea populatiei in banci ar fi crescut cu 7 puncte procentuale din 2011 pana in 2016.

"Cea mai importanta urmare a dezbaterii a fost punerea sub semnul intrebarii a credibilitatii industriei. In ceea ce priveste relatia cu un membru al economiei, lucrurile stau putin altfel. Am simtit la un moment dat un impact nefavorabil in relatia cu clientii nostri. Este lucrul pe care l-am promovat de fiecare data: sa avem grija cum discutam pentru a nu duce un efect nedorit in relatia unei industrii cu clientii sai", spune Danescu.

El crede ca ar fi interesant de analizat care au fost resursele cheltuite la nivelul intregii societati pentru a dezbate cele doua legi cu impact puternic in sistemul bancar: darea in plata si conversia creditelor in franci.

"Oarecum surprinzator, chiar pe varful dezbaterii, cand acuzele erau indreptate catre industria bancara, noi am avut rezultatele unui studiu repetitiv. Primul studiu Gfk despre increderea romanilor in banci a fost facut in 2011, cand se promova o cifra de 33% ca incredere ridicata in industria bancara. In varful dezbaterilor despre darea in plata (in 2016), cifra a fost de 40%, ceea ce cumva poate fi explicat", a sustinut Danescu.

El crede ca aceasta dezbatere a avut si un rol pozitiv si oamenii au inteles mai bine care este rolul industriei bancare in economie, cum lucreaza o banca si cu ce limite si reglementari opereaza o banca. "Asta a fost un castig, pentru ca arata ca oamenii au inteles mai bine rolul, dificultatile si destinatia industriei bancare in economie", concluzioneaza Danescu.

Totusi, distanta mare dintre cele doua studii nu determina cu exactitate cat a castigat sau cat a pierdut industria bancara in ceea ce priveste cota de incredere dupa dezbaterile privind darea in plata.

Urmariti intreaga emisiune Profesionistii in Banking pentru a afla toate proiectele pe care le are ARB in derulare.


Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Vasilescu, BNR: Romania are cel mai scump credit din Uniunea Europeana