Valoarea platilor cu instrumente de debit refuzate de banci a scazut usor in februarie, dar ramane dubla fata de nivelul inregistrat in urma cu un an. In acelasi timp, numarul incidentelor de plata este in crestere.

Sumele de bani refuzate de banci la plata cu cecuri, bilete la ordin sau cambii au scazut in a doua luna a acestui an fata de luna precedenta, insa numarul incidentelor de plata a crescut in aceeasi perioada, reiese din datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Cu toate acestea volumul platilor refuzate ramane aproape dublu fata de cel inregistrat in urma cu un an.

Astfel, in februarie 2017, platile cu instrumente de debit refuzate de banci au insumat aproximativ 416 milioane de lei, in scadere de la 486 milioane de lei in ianuarie, dar cu mult peste nivelul inregistrat cu un an in urma, respectiv 218 milioane de lei.

In schimb, numarul de operatiuni respinse de banci a urcat in a 2-a luna a acestui an la 4.746 , de la 4.378 cu o luna in urma, dar a ramas sub cel consemnat in urma cu un an, cand au fost inregistrate 5.902 incidente de plata.

Cea mai mare parte a tranzactiilor refuzate de banci, atat ca valoare, cat si ca numar de incidente, provine din platile cu bilete la ordin. In februarie 2017, valoarea sumelor refuzate provenite din plati cu aceste instrumente a fost de 408,7 milioane de lei, in scadere de la 480,8 milioane de lei in ianuarie. Ca numar, platile cu bilete la ordin respinse de banci au urcat de la 4.167 in prima luna a anului, la 4.561 o luna mai tarziu.

La platile cu cecuri, insa, sumele refuzate la plata au crescut in februarie fata de ianuarie, de la 5,38 milioane de lei la 5,45 milioane de lei, dar numarul incidentelor s-a redus de la 209 la 183, mai reiese din datele BNR.

Sursa foto: Sam72/Shuttertock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri