Grupul Erste estimeaza ca profitul net, dupa scaderea cotei alocate actionarilor minoritari, va creste cu cel putin 20% in acest an, iar influenta achizitiei Bancii Comerciale Romane (BCR) se va simti in 2007, cand profitul va creste pana la o valoare minima de 25%.
"Achitionarea a 61,9% din pachetul de actiuni al celei mai mari banci din Romania, Banca Comerciala Romana (BCR), s-a finalizat pe data de 12 octombrie 2006. Noua subsidiara va fi inclusa in rezultatele consolidate ale Erste Bank Group incepand cu aceasta data. Datorita costurilor de restructurare, nu se estimeaza nicio contributie semnificativa a BCR la profitul Grupului, pentru anul 2006", arata raportul financiar pentru primele noua luni ale anului 2006, informeaza NewsIn.

Grupul austriac mentine si in raportul financiar al trimestrului trei, aceleasi previziuni anuntate in cadrul Zilelor Pietelor de Capital a Erste Bank, pe data de 9 octombrie 2006. Astfel, pentru operatiunile de business din 2005 in 2009, managementul previzioneaza o crestere medie anuala de peste 20% a profitului net, dupa aplicarea taxelor. Pentru 2009 se previzioneaza ca obiectiv atingerea unui raport cost/venit situat sub 55%. Ca urmare a cresterii puternice a aproape 70% din capitalul social, in cursul majorarii de capital realizate la inceputul lui 2006, rentabilitatea capitalului angajat se va micsora, conform estimarilor pentru acest an financiar. Totusi, se presupune ca va inregistra ulterior o noua crestere, atingand un nivel intre 18% si 20%, in 2009.

Analistii bancii de investitii Bear Stearns estimau, imediat dupa previziunile din 9 octombrie, ca Banca Comerciala Romana (BCR) va aduce, in 2008, 359 milioane euro in "pusculita" Erste, suma care va reprezenta 22,7% din castigurile totale ale grupului in acel an, evaluate la 1,58 miliarde euro. Pentru 2006, castigul pe actiune (EPS - earnings per share) este estimat de Bear Stearns la 3,08 euro, mai mic cu 2% fata de analizele anterioare.

In schimb, estimarile pentru 2007 si 2008 au fost modificate in sens pozitiv, pentru ca acum analistii de la Bear Stearns se asteapta ca un detinator de actiuni Erste Bank sa obtina un castig pe o actiune de 4,19 euro in 2007, cu 2 centi de euro mai mult decat estimase inainte, si de 5,04 euro pentru 2008, cu 20% mai mare decat in 2007.

Estimarea pentru 2007 corespunde unei cresteri a EPS cu 36% fata de anul anterior, evaluata pe baza unui profit net cu 25% mai mare decat cel pentru 2006. "Simpla introducere a rezultatelor anuale ale BCR va furniza cea mai mare parte a acestei cresteri cu 25% a profitului", arata analistii bancii de investitii Bear Stearns.Analistii Bear Stearns estimeaza ca pachetul de actiuni detinut la BCR va aduce un profit net grupului Erste de 45 milioane euro in 2006 (4,9% din profitul total), 257 milioane euro in 2007 (19,6% din total) si de 359 milioane euro in 2008 (22,7%).

In 2008, BCR va reprezenta pentru Erste Bank al doilea furnizor de profit din cadrul grupului, dupa banca ceha Ceska Sporitelna, care ii va aduce un castig net de 456 milioane euro (28,9% din total). Activitatea bancara din tara de origine a Erste, Austria, nu va mai aduce in 2008 decat 22,4% (353 milioane euro) din castigul grupului, potrivit estimarilor Bear Stearns. Pretul tinta al analistilor bancii londoneze de investitii pentru 2007 pentru o actiune Erste este de 60,25 euro, care corespunde unei capitalizari bursiere de 18,737 miliarde euro.

Pretul actual al unei actiuni pe bursa vieneza este de 51,47 euro, iar capitalizarea bursiera la acest pret este de aproximativ 16 miliarde euro.Din pretul unei actiuni Erste, 13,6 euro (22,5%) reprezinta contributia pachetului de actiuni detinut la BCR, care va avea, in 2007, o valoare de piata de 4,231 miliarde euro, estimeaza analistii Bear Stearns.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri