Aproape 28% dintre respondenti asociaza sectorul privat cu exploatarea, gandindu-se in principal la salarii scazute si la volumul mare de munca, insa nu pun toata incarcatura negativa pe seama companiilor, ci mai degraba pe contextul social. Astfel, 7% sunt de parere ca firmele private sunt victime ale sistemului actual, in sensul ca uneori nu beneficiaza de sprijin din partea statului.

Pe de alta parte, 54% dintre respondenti considera ca dezvoltarea armonioasa a economiei si a societatii romanesti ar trebui sa fie o preocupare comuna a sectorului public si privat. Aproape 15% cred, insa, ca aceasta ar trebui sa fie exclusiv in sarcina companiilor, iar 11% pun responsabilitatea dezvoltarii Romaniei pe seama guvernului, in timp ce 20% considera ca cele doua sectoare au preocupari si responsabilitati distincte.

Concret, principalele preocupari ale sectorului privat trebuie sa fie, in opinia respondentilor la studiul Provident, crearea de locuri de munca, oferirea de conditii mai bune de lucru, dezvoltarea profesionala a resurselor umane, acordarea de salarii mai bune si inovarea produselor si serviciilor. In acelasi timp, sectorul public ar trebui sa se preocupe mai degraba de viitorul Romaniei, de dezvoltarea infrastructurii, de protejarea mediului si de asigurarea echitatii sociale.

Despre rolul multinationalelor in economie, 7 din 10 romani considera ca prezenta companiilor multinationale in Romania este importanta, releva studiul Provident, si se traduce prin crearea de locuri de munca, dupa cum considera 76% dintre respondenti, si in transfer de tehnologie si know-how (71%). Totodata, multinationalele contribuie la imbunatatirea standardului de viata in comunitatile locale, spun 67% dintre respondenti, si fac infuzie de capital in economie, prin contributia la bugetul de stat si investitiile pe care le realizeaza in Romania (64%), avand astfel o contributie semnificativa la dezvoltarea economiei locale.

Angajatii de la metrou intra...
Citeste si: Angajatii de la metrou intra in greva generala saptamana viitoare

"Multinationalele au un rol foarte important in economie, insa impactul lor este rareori cuantificat. De aici a pornit ideea acestui raport, care foloseste un model economic testat si validat la nivel international. Separat de impactul pe care il generam in economie, exprimat in termeni de valoare adaugata si locuri de munca create, Provident joaca un rol esential in piata creditului de consum din Romania. Infrastructura noastra ne permite sa deservim in mod convenabil si clientii din zonele rurale, unde accesul traditional la credite este fie foarte scump, fie nu exista. In plus, deschidem accesul pe piata serviciilor financiare pentru o categorie semnificativa de consumatori, ajutandu-i sa creeze un istoric de creditare si stimuland responsabilitatea si incluziunea financiara", spune Viktor Boczan, CEO Provident Romania.

De la lansarea pe piata din Romania, in 2006, Provident spune ca a avut un impact important in economie, cuantificat de catre compania independenta de consultanta Civitta la 270 de milioane de euro in mod direct, 661 de milioane de euro in mod indirect si 3,8 miliarde de euro in mod indus. Astfel, impactul total al Provident in economia romaneasca a fost, in perioada 2006 - 2016, de 4,7 miliarde de euro.

In 2016, Provident a inregistrat un maxim de 4.100 de angajati in Romania si a devenit cel mai mare angajator britanic din tara. Valoarea totala a salariilor platite de companie in perioada 2006 - 2016 se ridica la 128 de milioane de euro. In acelasi timp, taxele cu angajatii, dar si alte contributii la bugetul de stat, precum impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata sau taxele locale, au depasit 87 de milioane de euro in aceeasi perioada.

Acestora li s-ar adauga cheltuielile aferente imprumuturilor, de 28 de milioane de euro in 10 ani, si investitiile din profit realizate pe plan local, in valoare de 27 de milioane de euro.

Ministrul Transporturilor:...
Citeste si: Majorarea salariilor de la metrou cu 42% ar scumpi calatoriile

Sursa foto: Pixabay