Perspectivele economice sunt pozitive la nivel international pentru anul 2018, insa lucrurile nu stau la fel de bine cand vine vorba de riscurile politice. Acestea din urma il ingrijoreaza cel mai mult pe unul dintre cei mai importanti bancheri ai lumii. Este vorba de Jim Cowles, CEO Citigroup pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA).

“Din punct de vedere economic, anul 2018 va fi mai bun decat 2017. Sunt increzator in cresterea economiei, dar ne vom confrunta in continuare cu provocari la nivel politic. Sunt optimist in privinta evolutiei economice atat in Africa, unde estimam ca economia va creste mai mult decat in acest an, la fel si in Orientul Mijlociu si Europa”, a declarat Jim Cowles in cadrul unei intalniri cu presa din regiune.

Afirmatia acestuia a fost intarita si de analistul politic Tina Fordham, care vede, pentru perioada urmatoare, riscuri politice in Coreea de Nord si Iran, dar nu din cauza comportamentului leaderilor din aceste state.

“Riscuri in crestere sunt in Coreea de Nord si Iran, dar nu din cauza liderilor din aceste tari, ci din cauza mesajelor venite de la Casa Alba. Eforturile de mentinere a pacii facute in ultimii ani acum sunt supuse presiunilor”, a mentionat Tina Fordham.

In Europa, principala provocare o reprezinta demersurile referitoare la Brexit. “Daca va fi un Brexit dur, va trebui sa stim cat mai curand posibil. Acum nu stim nimic mai mult decat ca ar putea fi un “hard Brexit” in martie 2019. Pentru acest scenariu ne pregatim. Daca va fi diferit, ne vom ajusta planurile. Ne vom mentine un anumit grad de flexibilitate fata de putem sa facem in functie de mediul in care actionam, de noile reglementari, de situatia economica, de situatia politica”, a explicat CEO-ul Citigroup.

El a prezentat, in mare, pasi pe care institutia ii va urma in pregatirea Brexit, respectiv angajarea personalului necesar pentru relocarea activitatilor principale din Marea Britanie in Germania (acolo unde va fi unitatea centrala de baza a grupului in Europa), la inceputul anului viitor, mutarea tehnologiei, refacerea tuturor contractelor in trimestrul doi al anului 2018 etc.

Seful institutiei a mentionat faptul ca, in cadrul operatiunii de pregatire in perspectiva Brexit, banca ar putea avea nevoie sa angajeze aproximativ 150 de oameni in Uniunea Europeana.

“Anul viitor, pe vremea asta, vom fi pregatiti pentru hard Brexit. Trebuie sa luam deciziile acum, pentru a fi operationali atunci”, a punctat Cowles.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri