Potrivit unei analize prezentata de economistul sef al Raiffesen Bank, Ionut Dumitru, din totalul locuintelor din Romania, 96% sunt detinute in proprietate (cel mai mare procent din UE), insa doar 0,9% sunt achizitionate pe un credit in derulare.

Prin comparatie, media europeana este in jur de 69,5%, iar in Germania este putin peste 50%, cea mai redusa din UE.

Locuintele cele mai mici din UE

Totodata, doar una din cinci locuintele din Romania este construita dupa 1990, iar suprafata medie locuibila a unui spatiu rezidential nu depaseste 41 mp, cea mai mica din Europa. In schimb, media in UE este de 90,1 mp, iar penultima clasata, inaintea Romaniei, este Estonia cu o suprafata medie de peste 60 de mp.

"Practic, noi romanii suntem proprietari ce-i drept, dar detinem o bojdeuca foarte mica si veche pe deasupra", a spus Dumitru in cadrul unei conferinte de presa.

Raiffeisen Bank isi dubleaza...
Citeste si: Raiffeisen Bank, dublare de profit la 9 luni. Ce a generat cresterea?

In acelasi timp, nici ritmul de inlocuite a locuintelor vechi nu este foarte rapid, fiind influentat de conditiile economice. Raportul dintre locuintele terminate si fondul de locuinte este de 0,5%. In perioada de dinaintea crizei, ratele de inlocuire se dublasera, dar apoi aceasta dinamica a franat puternic, odata cu piata de profil.

Situatia se reflecta direct in gradul de satisfactie al romanilor cu privire la propriile locuinte. Acesta este foarte redus, in general, dar cu atat mai mult in cazul familiilor cu copii.

Concret, la nivelul anului 2016, rata de supraaglomerare in Romania era de 48,4%, de trei ori peste media UE (de 16,6%). In tara noastra, numarul mediu de camere pe persoana este de 1 la orase si de 1,1 in mediu rural, fata de 1,7 media UE.

In acelasi timp, aproape o treime (30%) din populatia Romaniei traieste intr-o locuinta fara baie/dus, apa curenta si grup sanitar, mult peste media UE de 1,9%.

Primaria Capitalei, prin...
Citeste si: Primaria Capitalei intentioneaza sa cumpere 100 locuinte in Bucuresti

“Aceste aspecte arata faptul ca nevoia de imbunatatire a conditiilor locative este mai mult decat evidenta”, a explicat Dumitru.

Romanii nu au cultura economisirii

Potrivit acestuia, creditul ipotecar clasic, dar si sistemul de economisire-creditare pentru domeniul locativ reprezinta solutii viabile pentru imbunatatirea domeniului locativ pentru ca, spre deosebire de programul “Prima Casa”, un aport propriu (avans) mai important din partea debitorului are si un rol educativ, necesar avand in vedere ca romanilor le lipseste cultura economisirii.

Ionut Dumitru a mai mentionat faptul ca ponderea creditului ipotecar in PIB este de 7,9% in Romania, cea mai mica din UE. In aceste conditii, chiar si la nivelul nostru de dezvoltare mai este loc pentru dezvoltarea creditului ipotecar, mai spune Dumitru.

El pledeaza, insa, pentru o creditare responsabila, cu o implicare mai puternica a debitorului in procesul de economisire, si, eventual, pe produse cu dobanda fixa, chiar daca in prezent par a avea costuri mai ridicate pentru ca, pe termen lung, acestea ar putea deveni mai rentabile. Economistul Raiffeisen Bank a punctat, in acest context, ca dobanzile se afla pe un trend de crestere, avand in vedere avansul inflatiei.

Preturile locuintelor, mai...
Citeste si: Locuintele, mai scumpe cu 5,6%. Cat lasa vanzatorii la pret?

Sursa foto: Shutterstock