“Evaluarea facuta de catre Fondul de Stabilitate Financiara arata ca, momentan, activele cripto nu reprezinta un risc pentru stabilitatea financiara globala”, precizeaza Mark Carney, presedinte al FSB, in scrisoarea trimisa catre guvernatorii bancilor centrale si ministrilor de finante care fac parte din forumul G20 si care i-au solicitat acestuia crearea unei strategii privind reglementarea criptomonedelor, conform Reuters.

Presedintele FSB, al carui mandat se incheie in 2019, a mai precizat ca, indiferent care va fi succesorul sau, acesta trebuie sa fie o persoana care sa se concentreze pe o strategie de reglementare bazata pe revizuirea masurilor si nu pe impunerea unor noi standarde.

"Intrucat efortul Fondului de Stabilitate Financiara al G20 de a remedia factorii care au provocat criza financiara se apropie de sfarsit, acesta pivoteaza din ce in ce mai mult de la constituirea unor noi initiative legislative catre o implementare dinamica si o evalurea riguroasa a efectelor pe care reformele deja convenite le au", precizeaza Mark Carney.

Piata criptomonedelor a explodat in anul 2017, valoarea celei mai populare monede digitale, bitcoin, apropiindu-se la finalul anului de 20.000 de dolari pe unitate. Toata aceasta evolutie a atras atentia organelor de reglementare, dand nastere mai multor scenarii cu privire la modul in care aceasta piata ar trebui sa functioneze.

In punctul de vedere emis de catre Fondul de Stabilitatea Financiara al G20, acestia precizeaza ca este nevoie de mai multa coordonare la nivel international pentru a monitoriza informatiile privind aceasta piata in continua crestere, dar cu un impact redus asupra mediului financiar, tinand cont ca reprezinta mai putin de 1% din PIB-ul global, un procent pentru care nu este nevoie de luarea unor masuri radicale.

Fondul de Stabilitate Financiara(FSB) este o organizatie care reuneste autoritati de reglementare si institutii insarcinate cu reformarea sistemului bancar international. Seful acestei organizatii este ales de catre liderii G20.

Piata criptomonedelor valoreaza in acest moment peste 320 miliarde de dolari, conform coinmarketcap.com.

Sursa foto: Iaremenko Sergii / Shutterstock.com