29 Noiembrie 2006

FRAI va prelua peste 50% din actiunile Intercapital Invest

Fondul Romano-American pentru Investitii (FRAI) a obtinut acordul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM)pentru a prelua peste 50% din actiunile casei de brokeraj Intercapital Invest, a declarat pentru NewsIn, vicepresedintele Fondului, Horia Manda. "Am obtinut aprobarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare pentru a deveni actionar majoritar al Intercapital Invest si urmeaza sa decidem forma prin care vom prelua actiunile", a declarat Horia Manda.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a aprobat, pe 22 noiembrie, intentia Fondului Romano-American pentru Investitii (Romanian-American Entreprise Fund) de a cumpara actiuni ale casei de brokeraj Intercapital Invest, care i-ar conferi dobandirea unei pozitii de peste 50% din capitalul social al acesteia.

"Majorarea capitalului Intercapital Invest poate fi facuta direct de Fondul Romano-American pentru Investitii, dar nu am luat inca o decizie finala, urmeaza sa discutam cu reprezentantii actionarului majoritar al casei de brokeraj, Certinvest, si sa luam o decizie in cursul acestei saptamani", a mai spus Horia Manda.

Fondul Romano-American pentru Investitii este actionarul majoritar al Certinvest, societate care detine 70% din actiunile casei de brokeraj Intercapital Invest. Restul actiunilor sunt detinute de persoane fizice si juridice romane.

Actionarii casei de brokeraj Intercapital Invest vor lua in discutie, pe 7 decembrie, majorarea capitalului social al companiei cu 2,1 milioane lei, de la 650.000 lei la 2,75 milioane lei pentru finantarea unor noi proiecte de investitii pe piata de capital din Romania.

Pe ordinea de zi a Adunarii Generale a Actionarilor Intercapital Invest se mai afla aprobarea cesiunilor de titluri intervenite intre actionarii societatii in ultima perioada, care vor modifica structura actionariatului companiei.

Casa de brokeraj Intercapital Invest a intermediat, in perioada 1999-2005, tranzactii cu actiuni si obligatiuni de peste 100 milioane euro . in 2005, Intercapital Invest a incheiat tranzactii cu instrumente derivate de peste 10 milioane euro. La sfarsitul anului trecut, Intercapital Invest avea 1.500 de clienti. in 2005, Intercapital Invest a atras de pe piata fonduri in valoare de peste 22 milioane lei prin emisiuni de obligatiuni derulate pentru trei clienti institutionali. in 2006, Intercapital Invest a intermediat prima si cea mai mare emisiune de obligatiuni emise de Banca Mondiala, cu rating AAA, in valoare de 525 milioane lei (150 milioane euro), care a fost suprasubscrisa cu 21%.

Fondul Romano-American pentru Investitii a fost infiintat in urma cu peste zece ani, la initiativa Casei Albe si a Congresului Statelor Unite ale Americii, ca organizatie non-profit pentru dezvoltarea sectorului privat din Romania. FRAI a investit in companii, banci si institutii financiare romanesti, printre care Policolor, Motoractive, Banca Romaneasca, Domenia Credit si Ralfi.

De asemenea, Fondul a participat la privatizarea fostei Banci Agricole, preluata de grupul austriac Raiffeisen si a initiat primele operatiuni de microcreditare din Romania si a finalizat constructia unui nou fond de investitii pentru regiunea balcanica. Fondul a participat la consortiile de consultanti pentru privatizarea Distrigaz Nord si Distrigaz Sud si se afla in consortiile care au depus oferte similare pentru privatizarea ultimelor trei regii de distributie de electricitate.

Fondul a investit pana acum 5 milioane de dolari in proiecte din domeniul energiei din Romania. Consiliul de Administratie al Fondului Romano-American a decis sa infiinteze o fundatie finantata cu 100 milioane de dolari din fondurile proprii pentru derularea unor programe de dezvoltare in domeniul educatiei, administratiei publice.



Citeste si