Raportul dintre populatia care contribuie la sistemul public de pensii si cel al pensiilor private este, in prezent, in Romania, de unu la unu, ceea ce face necesara introducerea pensiilor private, a declarat presedintele Casei Nationale de Pensii, Mihai Seitan. Potrivit acestuia, reforma pensiilor trebuia facuta cu mult timp in urma, dar nu a existat vointa politica pentru ca efectele negative apar repede, iar cele pozitive se vad mult mai tarziu.

In conditiile in care natalitatea se mentine la cote scazute si speranta de viata creste, ceea ce va duce la cresterea numarului de pensionari care trebuie sustinuti de sistemul public, introducerea pensiilor private este o necesitate.

In opinia lui Seitan, informeaza NewsIn, dupa Revolutie Romania a facut cateva greseli in ceea ce priveste pensionarea, ceea ce a condus la cresterea considerabila a numarului de pensionari. De exemplu, o reglementare legislativa din 1990 prevedea posibilitatea iesirii la pensie cu cinci ani mai devreme decat varsta standard, pentru a se crea locuri de munca pentru tineri. in consecinta, in numai trei luni de zile s-au pensionat 400.000 de persoane.

De asemenea, in anii 90 tot mai multe meserii au fost incadrate in grupele I si II de munca, cu posibilitatea pensionarii cu cinci-zece ani mai devreme decat varsta standard. Prin urmare, in 1996, jumatate dintre salariati faceau parte din grupele I si II de munca. Cresterea considerabila a numarului de pensionari a dus si la o crestere importanta a contributiei la sistemul de pensii.

Potrivit presedintelui Casei Nationale de Pensii, daca in 1190 contributia era de 12 la suta, acum a ajuns la peste 30 la suta, fapt care nu se intampla in nici o alta tara europeana. Mihai seitan a adaugat ca, in prezent, in tara noastra varsta medie de pensionare este de 55 de ani, desi varsta reglementata de lege este de 58 de ani pentru femei si de 63 de ani pentru barbati. Exista persoane care se pensioneaza si la 35 de ani, acest fapt fiind posibil din cauza legislatiei permisive in ceea ce priveste pensionarea anticipata si de invaliditate.

In acest sens, Ministerul muncii a propus modificarea legii pensiilor, pentru a putea fi inasprite conditiile de pensionare in aceste cazuri. seitan spera ca, pana la jumatatea lunii decembrie, proiectul de lege sa fie gata si sa intre in dezbatere publica.

Mihai Seitan a mai spus ca numarul pensionarilor cu grad de invaliditate a ajuns la 900.000, iar din 3.000 de cazuri verificate, 20 la suta nu aveau dreptul de a primi pensie anticipata. Cu toate acestea, numarul pensionarilor va creste in anii viitori, iar sistemul de pensii private reprezinta cea mai buna solutie pentru ca oamenii sa primeasca o pensie decenta.

Presedintele Casei de Pensii a sugerat ca, desi exista o oarecare reticenta a romanilor in ceea ce priveste contributia la sistemul privat de pensii, aceste fonduri de pensii nu pot da faliment, pentru ca statul a impus multe reglementari stricte pentru firmele care vor administra fondurile. Aceste fonduri vor fi supravegheate de o comisie, iar investitiile se vor face numai in firme cotate, tranzactiile vor avea transpaarenta si vor fi urmarite de un custode.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri