25 Septembrie 2018

Juventus vrea sa isi conecteze fanii din toata lumea prin intermediul tehnologiei blockchain: cand planuieste sa isi lanseze propria criptomoneda



Juventus, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal la nivel mondial, se pregateste sa isi lanseze propria criptomoneda. Initiativa isi propune sa creasca numarul de fani ai echipei, criptomoneda fiind descrisa ca o metoda prin care vocea acestora se poate face auzita.

Clubul italian, care tocmai l-a achizitionat pe portughezul Cristiano Ronaldo in aceasta vara, transfer descris de presa internationala ca fiind cel mai important din Seria A al ultimelor decenii, va dezvolta criptomoneda in parteneriat cu Socios.com, o platforma specializata in tipul acesta de proiecte, conform coindesk.com.

Socios.com isi propune sa creeze impreuna cu cluburile de fotbal un ecosistem blockchain in care fanii sa voteze prin intermediul criptomonedelor diverse chestiuni ce tin de desfasurarea activitatii clubului. Structura ofertei publice de criptomoneda (ICO), denumita de catre platforma “The Fan Token Offering” nu a fost inca prezentata, insa este programata pentru primul trimestru al anului 2019.

Genul acesta de initiativa face parte dintr-un nou trend prin intermediul caruia cluburile de fotbal incearca sa intre in contact mai usor cu fanii din diferite zone ale lumii. In urma cu 2 saptamani, clubul de fotbal Paris Saint-Germain a dezvaluit planuri asemanatoare.

Piata criptomonedelor trece printr-o scadere dramatica fata de varful atins la finalul anului trecut, cand cea mai populara moneda digitala, bitcoin, a depasit pragul de 20.000 de euro pe unitate. In acest moment, valoarea totala a acestei piete este de peste 218 miliarde de dolari, iar un bitcoin se tranzactioneaza cu 6.605 dolari pe unitate.



Citeste si