Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu renunta la modificarea regulamentului privind creditarea. Mai mult, este in faza finala cu elaborarea noilor norme, pe care nu le numeste “restrictii”, ci “masuri macroprudentiale”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Acesta a precizat ca noile reguli au fost discutate si cu “industria” si vor fi anuntate in curand. Masurile sunt luate in contextul in care ponderea creditului acordat populatiei a atins, in luna august, un nou maxim istoric, de 53,2% din total.

Cu toate acestea, Mugur Isarescu sustine ca BNR nu urmareste restrictionarea creditarii, ci orientarea acesteia pe baze mai sanatoase.

“Clientii trebuie sa isi evalueze bine posibilitatile de rambursare, pentru ca dificultatile de rambursare sunt chestiuni de stabilitate financiara, si asta ne preocupa”, a punctat guvernatorul BNR.

In plus, noile norme vor fi benefice si bancilor comerciale, pentru a nu fi nevoite, din nou, “sa traiasca” cu credite neperformante la un nivel ridicat.

Isarescu: Cehia, Austria si mai toate tarile din UE au astfel de masuri

Guvernatorul nu a detaliat masurile concrete care vor fi luate, insa a precizat ca sunt ceva mai directe decat dobanda de politica monetara, dar mai indirecte decat adresarea directa.

Mugur Isarescu a reamintit ca Romania a adoptat masuri macroprudentiale inca din anul 2000, insa a fost obligata sa le retraga inainte de aderearea la Uniunea Europeana, avand in vedere ca erau considerate potentiale instrumente de control pentru fluxurile de capital, ori tara noastra trebuia sa liberalizeze complet contul de capital inainte de aderare.

Intre timp, insa, “lumea s-a schimbat”, iar astfel de masuri sunt tot mai populare in lume, dar si in UE.

“De cativa ani, masurile macroprudentiale au aparut ca masuri esentiale. Traim un reviriment al acestor... sa nu le spunem restrictii, ci interventii mai directe in procesul de creditare. Noi am ramas in urma, cehii sunt mult mai avansati decat noi. Austriecii, in conditiile in care sunt in zona euro, au astfel de masuri, si mai toate tarile din UE. Vom face un efort de documentare, sa nu se inteleaga ca introducem doar noi astfel de masuri”, a punctat Isarescu.

Ce a decis BNR in sedinta de politica monetara?

Guvernatorul BNR a facut aceste declaratii dupa sedinta de politica monetara in care a decis mentinerea dobanzii la 2,5% pe an si a rezervelor minime obligatorii la actualul nivel. Decizia a fost luata in conditiile in care rata anuala a inflatiei a evoluat pe ansamblul primelor doua luni ale trimestrului trei in linie cu asteptarile.

Referitor la cresterea economica, BNR sustine ca datele provizorii arata o usoara reaccelerare in termeni anuali a cresterii economice in trimestrul II 2018, la 4,1%, de la 4% in trimestrul anterior.

“Consumul gospodariilor populatiei a continuat sa fie principalul determinant al cresterii PIB, secondat la mica distanta de variatia stocurilor, iar aportul formarii brute de capital fix a redevenit negativ. Contributia exportului net la avansul PIB a ramas nefavorabila, dar s-a imbunatatit usor comparativ cu trimestrul precedent, in contextul unei decelerari mai evidente a ritmului de crestere a importurilor in raport cu cea a exporturilor”, a mentionat guvernatorul BNR.

Banca centrala a mai subliniat, printre altele, accelerarea cresterii anuale a productiei industriale in iulie comparativ cu lunile anterioare, dar si scaderea continua a lucrarilor din constructii, indeosebi pe seama segmentului constructiilor rezidentiale.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri