Banca Transilvania a inregistrat un profit net consolidat de 1,219 miliarde de lei in 2018, cu 2,78% mai mare decat in anul precedent, cand acesta s-a ridicat la 1,186 miliarde de lei, conform unui raportului financiar preliminar.

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns in 2018 la 77,9 miliarde de lei, in crestere cu 30% fata de anul anterior, cand s-au situat la 59,8 miliarde de lei, in timp ce profitul net consolidat inregistrat de grup in 2018 a fost de 1,257 miliarde de lei, rezultat care include si cheltuielile de integrare Bancpost. In ceea ce priveste creditele, acestea au crescut pana la 38,02 miliarde de lei.

Profitul operational al bancii a crescut la 1,801 miliarde de lei datorita eficientizarii si consolidarii businessului. Depozitele clientilor au ajuns la 65,16 miliarde lei, din care 43,34 miliarde lei sunt depozite ale clientilor persoane fizice, iar 21,82 miliarde lei, depozite ale persoanelor juridice.

Pe langa fuziunea dintre Banca Transilvania si Bancpost, in 2018 a avut loc fuziunea dintre BT Leasing si ERB Leasing, companie achizitionata de la Eurobank Group odata cu Bancpost si ERB Retail Services. BT Direct si ERB Retail Services, institutii nebancare destinate acordarii creditelor de consum, vor fuziona in prima parte a anului 2019.

In ceea ce priveste eficienta operationala, aceasta se pastreaza la nivel confortabil la Banca Transilvania, fiind de 49,9%.

Consiliul de Administratie BT a decis, in sedinta de ieri, din 26 februarie, sa propuna Adunarii Generale a Actionarilor din aprilie sa distribuie din profitul anului 2018 dividende in numerar in cuantum de 818.121.781 lei (brut), reprezentand un dividend brut de 0,17 lei/actiune. De asemenea, se va propune AGA capitalizarea diferentei pana la totalul profitului anului 2018, care va fi disponibil pentru a fi distribuit.

Finantarea antreprenorilor, populatiei si comunitatii in 2018:

• ≈65.000 de credite cu dobanda fixa au fost acordate anul trecut de banca persoanelor fizice;
• 3,7 milioane de carduri are BT in portofoliu, ceea ce inseamna 21% cota de piata privind cardurile emise in Romania;
• 15,5 miliarde de lei este portofoliul creditelor IMM (IMM, conform definitiei europene);
• 11 miliarde de lei este soldul creditelor ipotecare/imobiliare;
• 125 de sedii BT din intreaga tara au fost modernizate pe parcursul anului 2018.
• 23 milioane de lei investiti in comunitati, educatie si sport in peste 1.000 de proiecte de implicare si responsabilitate sociala, anul trecut.

Investitiile masive in digitalizare genereaza efecte vizibile in business:

• Aproape 200 de milioane de tranzactii au fost efectuate anul trecut cu cardurile BT. In fiecare secunda au loc 6 tranzactii cu carduri BT;
• 475.000 carduri de credit sunt in portofoliul Grupului Financiar BT, care genereaza aproximativ 35% din tranzactiile realizate cu carduri de credit la comerciantii din Romania. Peste 60.000 de tranzactii au loc in fiecare zi cu cardurile de credit BT;
• 50.000 de POS-uri sunt gestionate de Banca Transilvania, ceea ce reprezinta 25% din terminalele instalate in Romania;
• 2 milioane de operatiuni au avut loc, in medie, zilnic prin BT anul trecut;
• Numarul de utilizatori BT24 Internet Banking a depasit 1 milion, +14% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar cel de Mobile Banking este de 560.000, +34%;
• Volumul tranzactiilor prin Internet Banking este +20%, iar prin Mobile Banking +54% fata de aceeasi perioada a anului trecut;
• BT Pay, prima aplicatie de tip wallet din Romania, lansata in ianuarie 2018, are acum 12 functionalitati dezvoltate in decurs de 10 luni – si tot atatea facilitati de gestionare non-stop a banilor si a cardurilor: plati contactless, transfer de bani, urmarirea pe categorii a cumparaturilor facute cu cardul, blocarea permanenta sau temporara a cardurilor etc. Numarul platilor cu telefonul la comercianti si al transferurilor de bani intre utilizatorii aplicatiei a crescut cu 35% in trimesturul IV 2018, fata de trimestrul III, iar volumele de tranzactii au crescut cu 50%;
• Solutiile complementare bankingului, oferite prin platforma online BT Store, au fost accesate, in medie, de 100 de antreprenori/luna, de la lansarea acesteia, in august 2018;
• La finalul anului, BT avea aproape 350 de bancomate multifunctionale BT Express Plus, care permit operatiuni self-banking, precum depuneri de numerar sau schimb valutar non-stop. Numarul depunerilor s-a dublat in decembrie 2018, fata de ianuarie acelasi an, ajungand la aproximativ 400.000.

Alte informatii financiare & rating Fitch:

• Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,97% la 31 decembrie 2018;
• Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform standardelor EBA este de 94%. In cazul in care sunt considerate si garantiile, rata de acoperire este de 133%;

Consiliul de Administratie BT a decis, in sedinta de ieri, din 26 februarie, sa propuna Adunarii Generale a Actionarilor din aprilie sa distribuie din profitul anului 2018 dividende in numerar in cuantum de 818.121.781 lei (brut), reprezentand un dividend brut de 0,17 lei/actiune. De asemenea, se va propune AGA capitalizarea diferentei pana la totalul profitului anului 2018, care va fi disponibil pentru a fi distribuit.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri