Modificarile la Ordonanta 114/2018 care vizeaza taxa pe activele bancare vor fi adoptate printr-un alt act normativ, a anuntat premierul Viorica Dancila, probabil tot prin OUG, evitandu-se, astfel, dezbaterile in Parlament. In acelasi timp, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a promis eliminarea de sub incidenta taxei a unor categorii importante de active bancare. Care sunt acestea?

“Ministerul Finantelor Publice a avut discutii cu Banca Nationala a Romaniei si cu Asociatia Romana a Bancilor si au si au fost identificate solutii posibile de adaptare a Ordonantei, care sa fie incluse intr-un proiect de act normativ care va avea la baza principii benefice pentru toate partile implicate”, a declarat Viorica Dancila in Parlament.

La randul sau, Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat ca se vor excepta categorii importante de active de la aplicarea taxei “pe lacomie”. Este vorba de activele constituite de titlurile de strat detinute de banci, imprumuturile acordate UAT-urilor (unitati administrativ teritoriale) si “partea de imprumuturi pentru economie, respectiv pentru companii si persoane fizice”.

Ce scria in scrisoarea transmisa de MFP agentiei Standard&Poor’s

Teodorovici a admis faptul ca a transmis agentiei de evaluare financiara Standard&Poor’s o scrisoare in care promite modificarea taxei pe active, ca urmare a afectelor negative, identificate de agentia de rating, pe care OUG 114 le are asupra economiei.

In afara de eliminarea din baza de calcul a taxei a activelor amintite, ministrul Finantelor mai promite, in scrisoarea amintita, ca taxa va fi micsorata si ca va fi eliminata referinta ROBOR.

Declaratia ministrului Finantelor vine dupa ce consilierul pe probleme economie al premierului Viorica Dancila, Darius Valcov, a declarat, sambata dimineata, ca Ministerul Finantelor Publice a cerut agentiei de rating Standard & Poor's sa amane perspectiva, din cauza neadoptarii bugetului de stat, ceea ce poate afecta evaluarea.

In schimb, scrisoarea trimisa de MFP agentiei de evaluare financiara nu face nici o referire la problema legata de intarzierea bugetului, dar contine numeroase promisiuni de modificare a OUG 114/2018.

S&P revine cu "perspectiva" in doua saptamani

Standard&Poor’s a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung si scurt in valuta si moneda locala ale Romaniei la "BBB minus/A-3", perspectiva asociata urmand sa fie anuntata in doua saptamani (anterior aceasta era "stabila", dar acum temerile sunt ca va fi revizuita la "negativa" -n.r.), se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.

Romania a solicitat apel la decizia S&P privind perspectiva ratingului, iar agentia a acceptat aceasta solicitare. S&P a stabilit ca au fost indeplinite conditiile pentru un astfel de apel, in concordanta cu politicile si procedurile agentiei. In consecinta, S&P se va abate de la datele de publicare a ratingurilor din calendarul pe 2019 pentru a rezolva acest apel. Agentia anunta ca intentioneaza sa rezolve aceasta problema in termen de doua saptamani.

Ratingurile Romaniei continua sa fie sprijinite de nivelul moderat al datoriei sale private externe si publice si perspectivele de crestere inca solide. In opinia S&P, eficacitatea institutionala a Romaniei ramane slaba, totusi, ceea ce constrange ratingurile.

Desi Romania continua sa beneficieze de pe urma pozitiilor solide fiscale si ale rezervei externe, agentia crede ca adancirea semnificativa a deficitelor fiscale si externe ar putea in timp afecta aceste buffere (rezerva financiara), iar economia Romaniei ar deveni mai vulnerabila la incetinirea cresterii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri