Actionarii celor sapte companii de administrare a fondurilor de pensii private obligatorii din Romania (Pilonul II) s-au intalnit, la Bucuresti, pentru a discuta cu autoritatile romane efectelor majore pe care OUG 114/2018 le are asupra acestui sistem. Acestia au cerut reconsiderarea cerintelor suplimentare de capital, introduse prin actul normativ, si s-au angajat sa exploreze mai multe oportunitati de investitii, la solicitarea autoritatilor.

“Cu prilejul acestor intalniri, actionarii administratorilor au explicat ca in cei 11 ani de existenta fondurile de pensii Pilon II au functionat ireprosabil, investind in Romania majoritatea covarsitoare a activelor administrate (peste 90%), in conditiile cadrului legislativ in vigoare. Gradul ridicat dar eficient de reglementare, standardele inalte de transparenta si rezultatele investitionale foarte bune obtinute in beneficiul contribuabililor romani au primit recunoastere din partea tuturor institutiilor internationale de specialitate”, se arata intr-un comunicat al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

Totodata, in comunicat se mentioneaza faptul ca, atat in vremuri bune, cat si in perioadele dificile, companiile care administreaza Pilonul II s-au tinut de promisiune, indeplinindu-si rolul social fata de romani, iar in acelasi timp au contribuit la cresterea si imbunatatirea conditiilor de pe pietele financiare. Angajamentul administratorilor si actionarilor acestora fata de Romania a fost unul solid si constant.

“Actionarii administratorilor de Pilon II au remarcat ca din pacate OUG nr. 114/2018, adoptata in ultimele zile ale anului 2018, a introdus o serie de modificari semnificative la Pilonul II, care pun in pericol acest echilibru favorabil pana acum tuturor partilor implicate. Cu ocazia intalnirilor a fost accentuat faptul ca, dintre toate prevederile acestei OUG, noile cerinte de capital de cca. 800 de milioane de euro pun o povara imensa, nejustificata si nesustenabila asupra industriei, iar actionarii companiilor de administrare vad aceasta ca pe un pas inapoi din directia unei reforme eficiente a pensiilor in Romania”, se mai arata in comunicat.

In cadrul acestor intalniri, actionarii au expus perspectiva industriei asupra prevederilor legislative din OUG 114/2018 si au solicitat argumentat reconsiderarea cerintelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile, prin consultari tehnice reale intre industrie si autoritati. Partenerii de dialog din partea romana au inteles argumentele referitoare la cerintele de capital oferite de actionari si au solicitat informatii suplimentare legate de practica altor state.

In acelasi timp, actionarii au reconfirmat interesul deja manifestat in ultimii ani de administratori in diversificarea universului investitional, astfel incat fondurile de pensii private sa fie implicate si mai mult in finantarea economiei romanesti, tinand cont in primul rand de interesul participantilor. Reprezentantii industriei s-au angajat sa exploreze optiuni de largire a universului investitional, inclusiv cautand cele mai bune practici europene si internationale in materie, urmand sa trimita aceste informatii catre autoritatile relevante.

Eugen Teodorovici anunta ca...
Citeste si: Teodorovici anunta ca OUG 114 va fi modificata saptamana viitoare

OUG 114 trebuie modificata rapid

Actionarii au apreciat acest prim dialog avut cu autoritatile romane si au exprimat speranta ca acesta va continua, pentru a duce in final la modificarea OUG 114/2018 pe baze fundamentate economic, care sa asigure dezvoltarea si pe viitor a Pilonului II de pensii private in Romania, precum si restabilirea increderii pe pietele financiare. Nu in ultimul rand, actionarii au subliniat importanta luarii unor decizii de modificare a OUG 114/2018 in perioada imediat urmatoare, data fiind urgenta termenelor aplicabile in prezent.

Administratorii de Pilon II gestioneaza in prezent (final 2018) fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro in beneficiul a 7,25 de milioane de romani, obtinand in toata perioada de functionare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa. Pilonul II reprezinta cea mai mare acumulare istorica de capital romanesc, care este folosit de fondurile de pensii pentru a finanta in mod eficient atat cresterea economica si crearea de locuri de munca din Romania, cat si nevoile curente ale statului roman.

Actionarii societatilor de administrare au avut discutii pe aceste teme cu ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, consilierul de stat al primului-ministru, Darius Valcov, presedintele Senatului Romaniei, Calin Popescu-Tariceanu si cu presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Leonardo Badea.

Eugen Teodorovici: Termenul...
Citeste si: Termenul de aplicare a OUG 114 pentru Pilonul II ar putea fi prorogat


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Justificarile OUG 114,desfiintate de specialisti: consumatorii platesc