Guvernul a incercat sa extinda aria de investitii a Pilonului II, asa cum se face si in alte state, si nu va pleca nimeni din tara, pentru ca cele sapte fonduri de pensii din Romania administreaza miliarde de lei si e un business foarte profitabil pentru ele, a declarat, vineri seara, la Romania TV, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Noi ce am facut ca si Guvern? Este corect fata de contribuabili, fata de deponenti sa poata sa aleaga dintr-o arie mai larga acest mecanism, Pilonul II in cazul de fata, pentru a avea cand ies la pensie un plus. Nu s-a creat decat un cadru legal pentru ca omul sa opteze daca doreste sa ramana la Pilonul I sau, daca doreste mai departe Pilonul 2, este liber sa o faca. Nu obligam pe nimeni. S-a creat doar aceasta prevedere legala, zic eu de bun simt si corecta fata de contribuabil. Nu pleaca nimeni din tara. Ganditi-va ca sunt totusi miliarde de lei pe care aceste 7 fonduri de pensii le gestioneaza si nu pleaca nimeni din Romania, avand in vedere ca totusi este un business foarte profitabil pentru ei. Noi speram sa fie foarte profitabil si pentru deponenti. Noi am incercat prin actul normativ sa extindem aria de investitii a Pilonului II asa cum se face si in alte state, tocmai pentru a avea o arie mai larga si cu randamente poate chiar mai bune decat cele de azi", a spus Eugen Teodorovici, scrie Agerpres.

Intrebat daca vor fi bani de pensii si salarii pana la finele anului, ministrul Finantelor a raspuns ca toate platile se vor face fara sincope. "Vreau sa-i asigur pe toti pensionarii, pe toti salariatii, toti care asteapta din partea statului un sprijin: platile la zi la pensii si salarii toate se vor face fara niciun fel de sincopa, pentru ca noi asta am facut an de an, ne-am tinut de promisiune. Cu toate ca sunt aceste voci care incearca sa induca temeri in randul populatiei", a spus Eugen Teodorovici.

Actionarii administratorilor de la Pilonul II afirmau in urma cu zece zile ca noile cerinte de capital pentru fondurile de pensii pe Pilonul II, de circa 800 de milioane de euro, pun o povara imensa, nejustificata si nesustenabila asupra industriei si solicitau autoritatilor de la Bucuresti reconsiderarea, pe baza economice sustenabile, a acestora.

"Actionarii administratorilor de Pilon II au remarcat ca din pacate OUG 114 / 2018, adoptata in ultimele zile ale anului 2018, a introdus o serie de modificari semnificative la Pilonul II, care pun in pericol acest echilibru favorabil pana acum tuturor partilor implicate. Cu ocazia intalnirilor a fost accentuat faptul ca, dintre toate prevederile acestei OUG, noile cerinte de capital de circa 800 de milioane de euro pun o povara imensa, nejustificata si nesustenabila asupra industriei, iar actionarii companiilor de administrare vad aceasta ca pe un pas inapoi din directia unei reforme eficiente a pensiilor in Romania", se arata intr-un comunicat al APAPR.

In 25 februarie, economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, a declarat, ca marea majoritate, daca nu chiar toate cele sapte societati de administrare ale Pilonului II, se gandeste sa se retraga din Romania, din cauza conditiilor impuse prin OUG 114, considerate ca fiind "excesiv de oneroase".

"Problema este ca Ordonanta 114 din 2018 cere administratorilor de fonduri de pensii din Pilonul II sa aduca, pe parcursul unui singur an, 2019, majorari de capital de circa 800 de milioane de euro, o suma de 11 ori mai mare decat capitalul social existent in prezent. Totodata, aceasta suma este de doua ori mai mare decat suma tuturor comisioanelor brute incasate in ultimii 11 ani. In acelasi timp, Ordonanta 114 reduce cu 70% nivelul maxim legal al comisioanelor de pot fi percepute. In aceste conditii, din ce inteleg eu din discutia cu Asociatia pentru Pensii Administrate Privat din Romania, marea majoritate, daca nu chiar toate cele sapte societati de administrare ale Pilonului II se gandesc sa se retraga din Romania, deoarece conditiile de fata sunt excesiv de oneroase. Un efort financiar mare pentru un castig aproape inexistent. Cine ar avea de suferit? Exact categoriile mentionate anterior, cei 7,25 de milioane de participanti la sistem. Ar avea de suferit Bursa de Valori Bucuresti, care in loc sa faca un pas spre piata emergenta, ar face un pas inapoi. De asemenea, in fine, ar mai avea de suferit bugetul prin disparitia unui finantator major. In aceste conditii, ceea ce se impune este un dialog intre autoritati si Asociatia pentru Pensii Administrate Private din Romania pentru a gasi solutii de compromis care sa nu duca la disparitia acestei forme de finantare", spunea Valentin Lazea.

Potrivit OUG 114 / 2018, comisionul de administrare la Pilonul II de pensii a fost redus de la 2,5% la 1%. Pentru fondurile pe Pilonul II actul normativ prevede si cerinte suplimentare de capital, astfel: daca administreaza fonduri de pana la 100 de milioane de euro, capitalul social trebuie sa fie 5% din valoarea contributiilor, daca administreaza fonduri intre 100 de milioane de euro si 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie sa fie de 7%, iar peste 500 de milioane de euro, capitalul social trebuie sa fie de 10%.

La momentul lansarii OUG 114, ministrul Finantelor preciza ca s-a vorbit foarte mult "de o posibila largire a ariei in care aceste fonduri de pensii sa poata sa investeasca" si ca se adauga prin ordonanta inca un domeniu, respectiv proiectele de parteneriat public-privat.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri