Procesul de "imputernicire" in sensul semnarii unui contract de reprezentare intre pagubit si un service auto, prin care acesta din urma ajunge mandatat sa reprezinte pagubitul in fata unei companii de asigurari, incepe sa devina o practica tot mai raspindita in piata de reparatii auto din Romania. Astfel, mandatul de reprezentare solicitat uneori pagubitului de catre anumite service-uri auto sau alte terte parti din piata de asigurari, pentru facilitarea obtinerii despagubirilor, consta mai precis in inversarea pozitiei actorilor, din relatia pagubit-asigurator-service auto in pagubit-service auto-asigurator. Ce inseamna acest lucru? Service-ul auto mandatat astfel devine un "intermediar" in asigurari fara a avea insa autorizatie sau macar un aviz emis de catre ASF, asa cum cere Legea 236/2018 (IDD).

Clientul este cu atat mai mult atras in aceasta practica bucuros ca poate evita relatia directa cu compania de asigurari pentru obtinerea despagubirii, eventuale drumuri facute, timpul consumat si inevitabilul stres. Dar, "desfasurarea activitatii de distributie fara autorizatie sau avis emisa/emis de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) ori fara inscriere in registrele ASF constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda", arata textul Legii nr. 236/2018 cu privire la distributia de asigurari la art. 29 cu titlul "Infractiuni".

Conform art. 3 alin. (1) punctul 9 din Legea 236/2018, activitatea de distributie in asigurari este definita drept: "activitatea care consta in consultanta cu privire la contracte de asigurare, propunerea de astfel de contracte sau desfasurarea altor actiuni premergatoare in vederea incheierii unor astfel de contracte, in incheierea unor astfel de contracte sau in asistenta pentru gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, in special in cazul unei solicitari de despagubiri [...]".

Dar, pentru a desfasura aceasta activitate de distributie in asigurari este necesara autorizarea ca broker de asigurare ceea ce presupune indeplinirea unor criterii specifice de capital social, pregatire profesionala, conducere executiva, raportari lunare la ASF, incluzand si plata unei taxe de functionare a ASF. De exemplu, este necesara existenta unui capital minim subscris si varsat, a carui valoare nu poate fi mai mica de 150.000 lei, potrivit legii mentionate.

Astfel, obiectul unui mandat de reprezentare pagubit - service auto se poate inscrie in categoria activitatilor care fac parte din si reprezinta activitatea de distributie in asigurari, prin instrumentarea unui dosar de dauna de catre acel service auto, de la deschiderea acestuia pana la rezultatul urmarit: reparatii / despagubiri.

Ceea ce este si mai important este faptul ca daca un service auto are acel mandat de reprezentare client il poate reprezenta integral si ca urmare poate sa participe si la dezbaterile din cadrul ASF legate de legislatia secundara.

De altfel, in ultima perioada ASF a sustinut indirect sectorul service-urilor auto in conflictele aparute cu companiile de asigurari legate de costurile tot mai ridicate cu reparatiile auto. Ramane de vazut de ce anume ASF-ul nu s-a autosesizat in aceasta situatie, in contextul in care service-urile auto, prin contractul de mandatare, ajung sa practice o activitate neautorizata chiar in incinta salilor de sedinta din cadrul ASF.

Sursa foto: Have a nice day Photo / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri