Amnistia fiscala, denumita Ordonanta privind instituirea unor facilitati fiscale, a fost adoptata sedinta de Guvern de miercuri. Conform noului document, se propun doua mecanisme alternative esalonarii la plata.

De masurile de restructurare propuse pot beneficia doar contribuabilii care au datorii mai mari sau egale cu un milion de lei, companii de stat sau private, conform Hotnews.ro.

O astfel de masura va putea fi aplicata pe o perioada limitata de 6 luni, astfel incat contribuabilul care se afla in aceasta situatie sa ia o decizie cu privire la situatia sa, in sensul de a-si restrutura compania si de a plati datoriile.

Masurile de restructurare vizeaza toate obligatiile bugetare principale inscrise in certificatul de atestare fiscala, restante la 31 decembrie 2018 si neachitate.

Restructurarea vizeaza si obligatiile bugetare stabilite de alte organe decat organele fiscale, transmise spre recuperare organelor fiscale dupa data de 1 ianuarie 2019, precum si amenzile de orice fel, indiferent daca respectivele obligatii au termenul de plata anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2019.

Citeste materialul integral pe Hotnews.ro.

Sursa foto: Agerpress foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri