Banca Comerciala Romana (BCR) a inregistrat un profit net de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) in primele noua luni din 2019, in scadere cu 65,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a constituirii unui provizion exceptional in al doilea trimestru din 2019, legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinte, scrie Agerpres.

"BCR a inregistrat un profit net de 348,8 milioane de lei (73,6 milioane de euro) in primele noua luni din 2019, in scadere cu 65,6% fata de profitul net de 1.015,2 milioane de lei (218,2 milioane de euro) din aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a constituirii unui provizion exceptional in al doilea trimestru din 2019, legat de activitatea BCR Banca pentru Locuinte, in pofida rezultatului operational solid, a costurilor scazute de risc si a performantelor ridicate pe toate liniile de business", se precizeaza intr-un comunicat al bancii.

La sfarsitul lunii iunie a acestui an, BCR Banca pentru Locuinte (BCR BpL) a anuntat ca are in vedere atat actiuni legale in Romania cat si la curtile internationale in contextul in care institutia a primit o decizie nefavorabila la Inalta Curte de Justitie in disputa cu Curtea de Conturi referitoare la sistemul de economisire-creditare (bauspar).

BCR BpL preciza, la momentul respectiv, ca a respectat prevederile legale atat inainte, cat si dupa revizuirea legii care reglementeaza activitatea de economisire-creditare, lege care are la baza cele mai bune practici din Uniunea Europeana, si va continua sa reprezinte drepturile clientilor cat si propriile drepturi, dupa publicarea motivatiei deciziei luate de Inalta Curte.

Tot atunci, grupul bancar austriac Erste a anuntat ca va pune deoparte pana la 230 de milioane de euro ca rezultat al deciziei instantei supreme din Romania legata de activitatile de afaceri ale subsidiarei sale locale BCR Banca pentru Locuinte.

Pe de alta parte, dupa primele noua luni ale acestui an, rezultatul operational al BCR a crescut cu 7,8%, la 1,317 miliarde de lei (278 milioane de euro), de la 1,222 miliarde de lei (262,8 milioane de euro) in primele noua luni din 2018, sustinut de veniturile operationale mai mari si in pofida unei contributia mai mari in 2019 la fondul de garantare a depozitelor bancare.

Venitul operational a crescut cu 6,3%, pana la 2,587 miliarde de lei (546 milioane de euro), determinat in principal de veniturile nete din dobanzi inregistrate pe fondul unui mediu cu rate ale dobanzilor mai mari, cat si in conditii de crestere a creditelor si depozitelor clientilor.

Cheltuielile administrative generale in primele noua luni din 2019 au inregistrat valoarea de 1,270 miliarde de lei (268 milioane de euro), in crestere cu 4,8%, mai ales ca urmare a contributiei anuale mai mari in anul 2019 la fondul de garantare a depozitelor.

Astfel, raportul cost-venituri a fost de 49,1% in primele noua luni din 2019, fata de 49,8% in primele noua luni din 2018.

Rata creditelor neperformante a scazut sub pragul de 5% pentru prima data din anii anteriori crizei, ajungand la 4,9% in septembrie 2019 fata de 5,8% in decembrie 2018, subliniaza banca.

" Aceasta evolutie reflecta cresterea puternica a imprumuturilor acordate clientilor si imbunatatirea continua a calitatii portofoliului, sustinuta de scaderea continua a creditelor neperformante si un trend favorabil in ceea ce priveste recuperarile de la clienti neperformanti si insanatosirile. Gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante cu provizioane a ajuns la 104% in septembrie 2019", se mentioneaza in comunicat.

In activitatea bancara de retail, BCR a acordat credite noi in moneda locala pentru persoane fizice si microintreprinderi de peste 5,8 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro) in primele noua luni din 2019, in principal datorita imprumuturilor de nevoi personale, creditelor ipotecare si celor destinate microintreprinderilor. Creditele noi pentru microintreprinderi aproape s-au triplat in trimestrul al treilea din 2019 fata de trimestrele precedente, datorita finantarilor mai mari acordate in cadrul programului Start-Up Nation.

In ceea ce priveste activitatea bancara corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi in valoare de 5,4 miliarde de lei (1,1 miliarde de euro) in primele noua luni din 2019 pentru industria prelucratoare (industria auto, industria chimica, industria producatoare de utilaje), energie si utilitati, agricultura si sectorul medical.

Stocul de finantari acordate sectorului IMM (inclusiv subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 13,9% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, atingand valoarea de 5,9 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2019, ca urmare a unei concentrari mai mari pe afacerile noi si pe dezvoltarea sectorului de leasing.

Segmentul real estate a crescut in mod semnificativ, cu 40% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, la 2,2 miliarde de lei (460 milioane de euro), ca urmare a noilor proiecte de constructii de birouri si spatii comerciale finantate in ultimul an.

Potrivit comunicatului citat, programul Scoala de Bani a initiat, in octombrie, Luna Educatiei Financiare, prin care a ajuns la un numar total de peste 350.000 de adulti si copii in interactiuni fata in fata cu colegii din BCR in ultimii trei ani.

"In primele noua luni ale anului 2019, BCR a accelerat procesele de digitalizare si simplificare operatiuni. Platforma inteligenta de banking George a ajuns la 660.000 de utilizatori, atat pentru persoane fizice, cat si pentru microintreprinderi. Peste 25% dintre clientii noi ai BCR prefera sa isi deschida un cont bancar 100% online. BCR a lansat George Credit, primul imprumut de nevoi personale complet digital cu o limita de pana la 110.000 de lei si o dobanda de 7,74%", se mai arata in document.

BCR a continuat programul Acceleratorul BCR-InnovX, prin lansarea grupului Scale-up dedicat IMM-urilor, cu o valoare a finantarilor aprobate care depaseste un milion de euro. 25 de start-up-uri si IMM-uri au participat in bootcamp-urile Acceleratorului BCR-InnovX de la inceputul anului.

"Este un efort de echipa, impreuna cu clienti si cu publicul larg, prin care intelegem mai bine ce isi doresc cei care folosesc servicii financiare astazi. Cel mai important este ca publicul poate beneficia de noile procese digitale indiferent de modul in care intra in contact cu noi, online sau in agentiile noastre. Le multumesc clientilor pentru increderea pe care ne-o acorda zi de zi. Prin plasarea tehnologiei si educatiei in centrul a tot ceea ce facem, am reusit sa acceleram dezvoltarea businessurilor antreprenorilor romani si vom continua acest proces. Rezultatul operational solid ne motiveaza sa investim in inovatie si in laboratoare digitale, ceea ce va crea calea catre imbunatatirea sanatatii financiare a clientilor nostri", a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comerciala Romana.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca), in conformitate cu reglementarile privind cerintele de capital (CRR), se afla in august 2019 la nivelul de 20,9%, semnificativ peste cerintele Bancii Nationale a Romaniei.

BCR ofera o gama completa de produse si servicii financiare, printr-o retea de 21 de centre de afaceri si 22 de birouri mobile dedicate companiilor si 431 de unitati retail situate in majoritatea oraselor din tara cu peste 10.000 de locuitori.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri