Rata anuala a inflatiei in zona euro a fost in noiembrie de 1%, in crestere fata de 0,7% in octombrie, si de 1,3% in Uniunea Europeana, in crestere fata de 1,1% luna precedenta, iar Romania, Ungaria si Slovacia au inregistrat cele mai ridicate rate ale inflatiei din UE, arata datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistica (Eurostat).

Conform acestor cifre, inflatia din zona euro este tot mai departe de obiectivul tinta al Bancii Centrale Europene (BCE), respectiv o crestere a preturilor mai mica, dar apropiata de 2%.

In noiembrie 2018, rata inflatiei in zona euro se situa la 1,9% iar in UE la 2%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflatiei din UE au fost inregistrate luna trecuta in Romania (3,8%), Ungaria (3,4%), Slovacia (3,2%) si Cehia (3%), iar cele mai scazute in Italia si Portugalia (ambele cu 0,2%) si Belgia (0,4%). Comparativ cu luna precedenta, inflatia anuala a scazut in cinci state membre, a ramas stabila in doua si a urcat in 20 de tari membre.

In cazul zonei euro, cea mai ridicata contributie la rata anuala a inflatiei a venit de la tarifele la servicii (0,82 puncte procentuale), urmate de preturile la alimente, alcool si tigari (0,37 puncte procentuale) si preturile la energie (minus 0,33 puncte procentuale).

In schimb, inflatia de baza (core inflation), adica ceea ce ramane dupa ce sunt eliminate preturile pentru bunuri volatile, precum energia si alimentele, a urcat la 1,4% in noiembrie, de la 1,2% in octombrie. Inflatia de baza este urmarita cu atentie de Banca Centrala Europeana la elaborarea deciziilor sale de politica monetara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri