HVB Banca pentru Locuinte avea 10.000 de clienti si un numar similar de contracte, cu o valoare medie de 20.000 lei, la sfarsitul lui 2006, iar in acest an mizeaza pe 24.000 clienti noi, a spus, marti seara, directorul general al HVB Banca pentru Locuinte, Edgar Pillath.
Conducerea bancii se asteapta ca valoarea medie a unui contract sa se mentina in jurul nivelului de 20.000 lei si in acest an, fiind, totusi, posibil ca aceasta sa creasca pana la 25.000 lei. Conducerea bancii spera, de asemenea, ca sumele economisite vor creste cu 30 milioane lei pe parcursul anului 2007.

"Increderea in moneda nationala a crescut odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, iar pentru clientii nostri a devenit mai interesant sa economiseasca in propria moneda.pentru ca toti expertii previzioneaza ca leul va ramane stabil", a mai spus directorul general al HVB Banca pentru Locuinte.

Rezultatele inregistrate de HVB Banca pentru Locuinte in Romania sunt asemanatoare cu cele inregistrata de banca in Cehia, dar mai slabe decat in alte tari.

"Rezultatele, in ce priveste adunarea de noi clienti sunt sub asteptarile noastre, dar in ce priveste cheltuielile, acestea s-au incadrat in buget si putem spune, chiar, ca am economisit", a spus Pillath citata de NewsIn.

Directorul general al HVB Banca pentru Locuinte a mai spus ca planuieste o extindere a retelei de vanzari, pentru ca banca este, inca, in faza de dezvoltare. "De aceea, anul trecut am infiintat patru centre regionale, ultimul fiind deschis, marti, la Bucuresti. HVB BPL are, in prezent, circa 40 angajati in centrala bancii si peste 2.000 agenti de vanzari, din care 80% sunt cu program partial de lucru (part time), a explicat Pillath.

"Atunci cand am intrat pe piata cu acest produs, nu puteam sa prevedem fuziunea pe care urmau sa o faca HVB, tiriac si Unicredit. Fuziunea prin care trece partenerul nostru bancar ne da noi posibilitati de extindere. A depasit planul nostru, dar suntem convinsi ca vom avea o putere mai mare decat am planificat cu care vom putea recupera lucrurile cu care am ramas in urma", a mai spus Pillath.

HVB Banca pentru Locuinte este specializata in comercializarea de produse de economisire-creditare pentru domeniul locativ, produsele sale presupunand doua etape. in prima etapa, clientul trebuie sa economiseasca cel putin 40% din suma contracta si primeste o prima de la stat de cel mult 15% din soldul economisit. De asemenea, banca acorda o dobanda anuala pentru economii de cel mult 4,5%.

In cea de-a doua etapa, cea de creditare, clientul poate lua credit in lei cu o dobanda fixa de pana la 4,5% pe an, in functie de produsul ales.

HVB Banca pentru Locuinte a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului 2005, iar din martie 2007 va putea acorda primele credite pentru locuinta.

"Suntem pregatiti sa acordam clientilor nostri primele credite locative incepand cu luna martie a acestui an, daca desigur acestia ne vor solicita cifra de evaluare necesara", a spus directorul general al HVB Banca pentru Locuinte, Edgar Pillath.

Banca intentioneaza sa mentina actuala forma a produselor de economisire-creditare oferite. "Pana acum nu am planificat nici o noua schimbare a produselor HVB Banca pentru Locuinte. E prea devreme sa facem modificari pentru ca noile tarife sunt valabile de abia trei luni. Daca va fi nevoie, insa, ne vom adapta si mai mult nevoilor clientilor nostri", a mai spus Pillath.

El a explicat ca, daca dobanzile de pe piata se vor modifica foarte mult, banca va fi obligata sa faca o miscare similara. Directorul general al HVB Banca pentru Locuinte a atras, totusi, atentia ca o banca pentru locuinte nu isi modifica, de obicei, dobanzile la fiecare luna pentru ca e mai important sa le poata asigura clientilor sai, la sfarsitul perioadei de economisire, posibilitatea contractarii unui credit cu dobanda fixa la nivelul promis.

Reprezentantii HVB Banca pentru Locuinte au mai spus ca relatia cu statul s-a imbunatatit in cursul anului trecut, pentru ca intre timp, statul a ajuns sa cunoasca mai bine produsul de economisire-creditare. "Din inauarie 2006, relatiile si comunicarea cu Ministerul de Finante si Ministerul Transporturilor au functionat foarte bine, iar ambele banci pentru locuite din piata bancara romaneasca au solicitat la sfarsitul lunii ianurie primele de la stat si totul decurge bine", a spus Pillath.

Directorul general al HVB Banca pentru Locuinte a mai spus ca pe piata bancilor pentru locuinte din Romania nu se simte concurenta, inca, pentru ca piata este destul de mare si ar putea avea loc circa trei-patru asemenea banci, in loc de doua cate sunt in prezent.

HVB Banca pentru Locuinte a incheiat anul 2006 cu active in valoare de 42,4 milioane lei (12,5 milioane euro), dupa cum arata datele Bancii Nationale a Romaniei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri