Allianz-Țiriac Asigurări susține eforturile de combatere a noului coronavirus, prin dotarea cu cinci aparate ATI în valoare de 80.000 de euro a spitalului modular - construit de asociația „Dăruiește Viață” în curtea Spitalului Elias din București pentru tratarea cazurilor grave de COVID-19 - precum și a unor spitale din țară.

"Allianz-Țiriac Asigurări este unul dintre cei mai importanți actori din piața de asigurări din România, una dintre primele linii de apărare împotriva riscurilor de orice natură, astfel că înțelegem pe deplin impactul acestei pandemii și implicațiile asupra sănătății publice. Ne aflăm în mijlocul unei crize fără precedent și avem nevoie de soluții rapide pentru a salva cât mai multe vieți. Ne-am alăturat luptei contracronometru împotriva noului coronavirus și initiațivei de a investi concret în dezvoltarea infrastructurii medicale prin dotarea cu cinci aparate ATI pentru a oferi o șansă în plus la viață pacienților aflați în stare gravă", a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac.

Asociația „Dăruiește Viață” a început construcția unui spital modular în curtea Spitalului Elias din București, unde vor fi tratate cazurile grave de îmbolnăvire cu COVID-19. Spitalul va trata pacienții cu COVID-19 în stare critică, obiectivul fiind izolarea acestora și prevenirea transmiterii virusului altor pacienți aflați în stare gravă și tratați în secțiile ATI ale spitalelor existente. Două dintre cele cinci aparate ATI vor fi direcționate către spitalul modular, iar trei vor ajunge la spitale din țară.

De asemenea, Allianz-Țiriac Asigurări va sprijini strângerea de fonduri într-un cont dedicat Dăruiește Viață, invitându-și angajații, colaboratorii și partenerii să doneze. Prima donație în acest sens, în valoare de 5.000 de euro, a fost făcută deja de Allianz-Țiriac Pensii Private. Sumele direcționate voluntar în acest cont vor fi utilizate pentru achiziția de echipamente medicale de protecție pentru personalul medical din spitale de urgență din țară.

Sursa foto: Manuel Esteban / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri