OTP Bank România a lansat un nou instrument de suport și comunicare, chatbot-ul Octavian, care oferă informații personalizate în contextul actual, dar și îndrumare pentru cei care doresc să opteze pentru măsura suspendării ratelor.

”Peisajul digital evoluează, nevoile clienților noștri au crescut, iar contextul actual accelerează această necesitate de inovație. Punem mare valoare pe relația cu clienții, motiv pentru care căutăm permanent să fim aproape de ei, în ciuda distanței fizice impuse, prin îmbunătățirea experienței digitale. Tocmai de aceea am dezvoltat chatbot-ul Octavian, care acționează ca un agent uman, răspunde instant și oferă o interacțiune personalizată, 24 de ore din 24”, au declarat reprezentanții OTP Bank, într-un comunicat de presă.

Accesând website-ul www.otpbank.ro, clienții pot, așadar, să dispună rapid de informații despre produsele digitale OTPDirekt sau OTPay, despre sucursale și agenții sau să beneficieze de consiliere pentru completarea formularului de suspendare a ratelor.

Robot software și pentru procesarea solicitărilor online de suspendare a ratelor

Chatbot-ul completează activitatea de digitalizare și automatizare la nivelul băncii. În acest sens, în urmă cu câteva săptămâni, banca a pus în producție primul său robot software care ajută la procesarea solicitărilor de amânare a ratelor trimise online de către clienți.

Robotul este creat utilizând tehnologia RPA (Robotizarea Automatizării Proceselor) și folosește o platformă UiPath, lider în automatizarea proceselor robotizate. RPA permite automatizarea unui proces de business, din care este eliminată eroarea umană și care rezolvă operațiuni, iar robotul nostru efectuează sarcini precum: sortarea și procesarea e-mailurilor primite, validarea datelor trimise cu cele din sistemele băncii, trimiteri SMS de validare a cererii și interpretarea răspunsurilor acestora.

Sursa foto: OTP

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri