Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declaraţiile fiscale şi care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora, a anunţat instituţia.

"Potrivit prevederilor art. 92 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu îşi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege sunt declaraţi inactivi fiscal şi le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivităţii fiscale", se menţionează în comunicat.

Potrivit ANAF, unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, conform legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului şi al reprezentanţilor legali ai acestuia. De asemenea, pentru a se reactiva, contribuabilul respectiv trebuie să-şi îndeplinească toate obligaţiile declarative prevăzute de lege şi să nu înregistreze obligaţii fiscale restante, scrie Agerpres.

Prin Ordinul preşedintelui ANAF 934/2020 s-a stabilit că, pentru declaraţiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgenţă, notificările de nedepunere a declaraţiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă.

Reprezentanţii ANAF menţionează că, după expirarea termenului legal de depunere a declaraţiilor fiscale, din data de 25 iunie 2020, organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiţia pentru declararea inactivităţii fiscale potrivit art. 92 alin. (1) lit.a) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit ANAF, în aplicarea acestei proceduri, organele fiscale manifestă un rol activ, prin transmiterea notificărilor de nedepunere a declaraţiilor fiscale.

De asemenea, după întocmirea listei contribuabililor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi fiscal, organele fiscale emit şi comunică şi notificările privind privind îndeplinirea condiţiilor privind declararea ca inactiv.

ANAF menţionează că, potrivit reglementărilor în vigoare, contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale, la termenele prevăzute de lege, iar această obligaţie se menţine şi dacă a fost efectuată plata obligaţiei fiscale respective, precum şi în cazul în care, în perioada de raportare nu rezultă sume de plată, dar există obligaţia declarativă prevăzută de lege.

"În acest sens, pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal, acei contribuabili care îşi suspendă activitatea şi înregistrează menţiunea privind inactivitatea temporară în Registrul comerţului sau la entitatea care i-a autorizat pot beneficia, la cerere, de regimul derogatoriu de declarare a impozitelor şi taxelor. Cererea privind acordarea regimului derogatoriu de declarare se depune la organul fiscal competent. Contribuabilii cărora li se aprobă aplicarea regimului de declarare derogatoriu nu au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale", se mai precizează în comunicat.

Totodată, contribuabilii care nu desfăşoară activitate şi nu beneficiază de regimul derogatoriu de declarare, au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale, la termenele prevăzute de lege, înscriind zero la obligaţia fiscală, evitând, în acest fel, înscrierea în registrul contribuabililor inactivi.

ANAF reaminteşte contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (pentru depunerea declaraţiilor, plata cu cardul şi obţinerea de informaţii). De asemenea, plata poate fi efectuată şi prin internet banking sau ghiseul.ro.

Sursa foto: Facebook ANAF

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri