Avocatul Daniel Voicu a obtinut 26,9 milioane lei (7,96 milioane euro) pentru vanzarea a 15,87% din titlurile asiguratorului Ardaf, potrivit datelor transmise Rasdaq de intermediarul tranzactiei, Raiffeisen Capital&Investment. Pretul mediu a fost 0,1042 lei pe titlu, informeaza NewsIn
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a dispus, recent, inchiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala la Ardaf, dupa ce a constatat redresarea financiara a societatii.

Actionarii Ardaf au decis, pe data de 15 noiembrie 2006, majorarea capitalului social al companiei cu suma de 100 milioane lei, prin aport in numerar, prin emiterea a un miliard de actiuni cu valoarea nominala, subscrierea efectuandu-se la pretul de 0,10 lei/actiune.

Administratorul special al societatii de asigurari Ardaf, Radu Cocea, a decis, pe 9 ianuarie 2007, inchiderea operatiunii de majorare a capitalului social cu suma de 100 milioane lei, respectiv, majorarea capitalului social de la 62.588.888,10 lei la 162.588.888,10 lei. La majorarea de capital de la Ardaf au fost subscrise si varsate integral un numar de un miliard actiuni, cu valoare nominala de 0,1 lei/actiune, la pretul de 0,1 lei/actiune.

Recenta majorare de capital de la Ardaf a produs cateva modificari in actionariatul companiei, cea mai importanta fiind cea a aparitiei unui nou actionar semnificativ, Daniel Voicu, care detinea, anterior majorarii de capital, doar 0,01% din titlurile companiei, a ajuns sa controleze 15,87% din actiunile societatii in urma subscrierii la majorarea de capital de 100 milioane lei de la Ardaf.

Societatea comerciala Tender SA, controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, intentioneaza sa-si vanda pe piata de capital, "cat mai curand si de indata ce va fi posibil", pachetul majoritar de actiuni pe care il detine la compania de asigurari Ardaf Cluj, potrivit unui anunt al companiei din Monitorului Oficial. Tender SA isi va vinde si actiunile noi dobandite ca urmare a majorarii capitalului social al Ardaf, potrivit deciziei luate, in noiembrie 2006, de adunarea generala a actionarilor. "Momentan, suntem interesati de redresarea financiara a societatii. Am varsat deja cota noastra la Ardaf," declara, in luna decembrie 2006, pentru NewsIn, presedintele Tender SA, Ovidiu Tender. El a mai afirmat ca nu poate dezvalui cand va vinde participatia, dar ca exista discutii cu mai multe companii. "Totul este de vanzare, important este ca pretul sa fie corect", a spus Tender.

Fondul ceh de investitii PPF Investments si-a manifestat, recent, interesul pentru compania de asigurari Ardaf, despre care un reprezentant al fondului a declarat, pentru NewsIn, ca "vom continua sa-i monitorizam situatia". Grupul australian de asigurari QBE a purtat, in toamna anului 2000, negocieri pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al societatii de asigurari Ardaf, insa nu a reusit sa devina actionar al Ardaf. QBE va oferi, din acest an, servicii in Romania si a notificat CSA in acest sens. In acest moment, Tender SA detine 56,185% din actiunile Ardaf.

In primele noua luni ale anului 2006, Ardaf a inregistrat pierderi in valoare de 106,43 milioane lei (30,15 milioane euro) si a incasat prime brute de asigurare in valoare de 155,14 milioane lei (43,94 milioane euro). Prin comparatie, in primele noua luni ale anului precedent, 2005, Ardaf a inregistrat un profit net de 557.629 lei (circa 157.000 euro) si un volum de prime brute incasate de 182,67 milioane lei (51,45 milioane euro).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri