Smart Fintech, unul dintre startup-urile prezente și în prima Hartă a Fintech-urilor românești, anunță două noi aplicații bazate pe infrastructura open banking, care rezolvă câteva probleme de zi cu zi din viața antreprenorilor și a clienților cu mai multe conturi la bănci. Alexandru Cociu, co-fondator Smart Fintech, a povestit în podcastul Future Banking despre funcționalitățile aplicațiilor Finest și Ryke.

Smart Fintech a dezvoltat cele două aplicații de tip "personal finance manager" pentru a simplifica viața antreprenoriilor de IMM (aplicația Finest), dar și a persoanelor fizice care au nevoie să monitorizeze conturile active de la mai multe bănci (aplicația Ryke).

Soluțiile vor fi dezbătute de Alex Cociu și Marin Chițan într-un fireside chat din cadrul conferinței Future Banking. Te poți înscrie AICI gratuit la evenimentul online.

"Ne-am uitat la antreprenorii de IMM, mici și mijlocii, acolo unde credem noi că ar exista un potențial și nevoi. Aplicația noastră îi ajută să rezolve rapid, și automat, câteva probleme simple. Una dintre problemele esențiale este: Câți bani am în momentul acesta?", a declarat Alex Cociu la podcast.

La prima vedere să știi câți bani ai în conturi pare o întrebare ușoară, însă nu și pentru companii, pentru că acestea au mai multe conturi la mai multe bănci și nu este atât de simplu să știe balanța curentă.

Folosindu-se de open banking, aplicația Finest conectează conturile companiilor și le afișează într-un singur loc. Astfel, antreprenorii vor avea o imagine completă asupra banilor din acel moment. Însă, Finest adaugă un strat suplimentar de beneficii, oferind și o predicție a cash flow-urilor viitoare ale firmei.

Ascultați aici integral podcastul cu Alex Cociu.

Cum se întâmplă aceste lucruri în aplicația Finest?

Finest se conectează prin API-uri la conturile firmei din toate băncile, extrage situația curentă a fondurilor, dar, suplimentar, aduce în aplicație și facturile emise de furnizori și partenerii comerciali. În acest fel, excluzând situațiile de neplată, Finest poate prezice câți bani vei avea în firmă peste o lună sau peste o săptămână.

Aplicația te va atenționa și când se apropie scadența unor facturi și vei avea de încasat bani, dar în același timp și în momentul în care trebuie să faci tu plățile către furnizori. Finest va avea și o extensie mobilă, care îți va prezenta niște situații financiare, notificări și alerte, ajutându-te și în procesul de încărcare a facturilor furnizorilor, care vin pe diferite canale, inclusiv în offline.

Asistentul financiar pentru persoane fizice - Ryke

Dacă în general pentru firme este normal să deschidă conturi la 4-5 bănci, poate și mai multe în cazul jucătorilor din retail, nu sunt multe persoane fizice care să aibă conturi active la mai multe bănci. Totuși, pentru acestea, Smart Fintech a dezvoltat Ryke.

Așa cum se întâmplă în cazul Finest pentru IMM-uri, Ryke aduce toate conturile persoanelor fizice în același loc. Pentru client instalarea are loc foarte ușor, în doar câteva click-uri, fiind nevoie și de o autentificare la banca unde are contul. Potrivit lui Alex, aplicația Ryke va fi integrată și cu dispozitivele de tip wearables, astfel încât să îți trimită notificări inteligente și pe ceas sau brățara fitness.

Cele două aplicații au fost dezvoltate având la bază agregatorul Smart PG, care aduce toate API-urile băncilor din România într-o singură interfață.

"Am lăsat deoparte dificultățile de integrare cu băncile și ne-am concentrat pe funcționalitățile aplicației. Problemele de conectare cu băncile sunt rezolvate de echipa hub-ului Smart PG. Cu siguranță nu este ușor să te conectezi cu toate băncile, deși există niște specificații care au ghidat băncile să își expună API-urile într-un anumit mod. Integrându-ne cu ele ne-am dat seama că lucrurile stau foarte diferit de la bancă la bancă", atrage atentia managerul Smart Fintech.

Aceste dificultăți constituie însă un nou business case, pentru că orice alt FinTech care vrea să profite de open banking și să dezvolte aplicații poate cumpăra direct de la Smart PG această interfață unică cu toate conexiunile realizate, decât să se conecteze individual la toate băncile din piață.

În România, băncile lucrează și ele la asistenți financiari sau vor să introducă în aplicațiile lor mobile astfel de asistenți, însă Alex crede că acestea mai au de lucrat și privesc diferit problema, față de Fintech-uri, pentru că îți oferă asistență financiară doar pe conturile proprii.

"Încă nu este un FinTech în România, și sperăm să fim primii, care să fi lansat o aplicație de asistență financiară conectată la toate conturile tale și cu toate cheltuielile, de oriunde ar fi", a explicat managerul Smart Fintech.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri