În urma unor analize efectuate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) asupra costurilor de reparații ale pagubelor produse autovehiculelor atât pe teritoriul României cât și pe teritoriul altor state din Europa, s-a observat că există diferențe semnificative între tarifele pe ora de manoperă utilizată de service-urile auto din România față de alte state.

De exemplu, în Italia și Spania au fost observate tarife orare de 30-50 de Euro în timp ce în Romania pentru același autoturism au fost utilizate tarife chiar și de peste de 150 Euro la unele service-uri independente. Având în vedere faptul că manopera deține o pondere importantă în devizele de reparație, respectiv în despăgubirile plătite, există riscul de alterare artificială a acestora generând în cele din urmă un potențial impact în primele de asigurare, potrivit BAAR.

Din analiza preliminară am mai putut constata și că, în ceea ce privește costul pieselor de schimb utilizate atât în devizele estimative pentru estimarea valorii despăgubirilor cuvenite, cât și în devizele finale de reparație, în străinătate prețul acestora se situează întotdeauna sub prețul pieselor originale cuprinse în sistemele de calcul precum Audatex, DAT, etc. ceea ce din păcate nu se întâmplă la fel și în România.

presedintele BAAR, Madalin Roșu

El adaugă faptul că la noi în țară de prea multe ori prețul pieselor de schimb, folosit mai ales de anumite service-uri independente este cu mult peste prețurile pieselor originale. În aceeași masură, de prea multe ori informarea consumatorului final cu privire la tipul pieselor efectiv utilizate în procesul de reparație – originale (OE – original equipment), licență (OEM – original equipment manufacturer) sau aftermarket – lipsește cu desăvârșire deși ele sunt facturate la valori mai mari decât cele ale pieselor originale".

Având în vedere faptul că piesele dețin o pondere mare în devizele de reparație, respectiv în despăgubirile plătite, există și din acest punct de vedere riscul de alterare artificială a acestora generând în cele din urmă un potențial impact în primele de asigurare.

"Dacă situația se va menține sau, și mai grav, tendința de creștere artificială a costurilor cu reparațiile va continua, milioane de consumatori/asigurați ar putea să plătească pentru lăcomia anumitor service-uri independente. Având în vedere aceste variații semnificative, BAAR urmează să demareze o analiză mai amplă și detaliată iar concluziile vor fi publicate în luna septembrie 2020".

Sursa foto: Nejron Photo / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri