Dezvoltarea infrastructurii tehnologice va fi prioritară pentru băncile care vor să țină pasul cu progresul în următorii ani, în vreme ce fintech-urile și instituțiile tradiționale de creditare vor avea de învățat unele de la altele dacă vor să îmbunătățească în mod real experiența pentru utilizatori, a declarat, în cadrul conferinței Future Banking 2020, Constantin Spiridon, IT Area Lead Core Banking - ING Tech România.

“Vitorul băncilor este precum viitorul companiilor de tehnologie. ‘Clasicii’ (n.red. băncile) pot învăța de la ’rebeli’ (n.red. fintech-uri) cum să fie flexibili și agili folosindu-se de puterea financiară și de volumul de date mai mare pe care îl au la dispoziție. De cealaltă parte, fintech-urile pot învăța din greșelile trecutului făcute de ’clasici ’ și tot odată pot învăța de la aceștia cum să administreze un volum mult mai mare de clienți cu așteptări diferite”, a declarat Constantin Spiridon.

Acesta subliniază ca sistemele de core banking-ul, adică soft-ul de temelie al unei bănci, la care se conectează toate celelalte aplicații, va trebui în continuare dezvoltat de către bănci, mai ales în condițiile în care multe insituții de creditare au același sistem core banking din 2001, la care s-au adăugat câteva upgrade-uri.

“Core banking-ul este o prioritate pentru bănci și anticipez că va fi un motor principal pentru reducerea costurilor și amplificarea efectelor pe care le au alte investiții ale băncii. Desigur însă, vorbim de o modernizare progresivă în cazul băncilor. Fintech-urile s-au mișcat mai rapid în acest sens deoarece au început cu un volum mic de clienți și au putut astfel să integreze direct în arhitectura lor core banking-ul”, explică reprezentul ING Tech.

Potrivit acestuia, ING nu dezoltă un sistem propriu de core banking ci folosesc un produs de bază provenit de la un furnizor, care este adaptat la specificul țărilor în care banca operează. “Facem adaptări pentru fiecare țară în care suntem prezenți. În plus, la capitolul core banking, urmărim fintech-urile pentru a vedea cum operează și cum putem aplica și noi, în propria activitate, elementele pozitive identificate la ele”, a mai adăugat Spiridon.

Constantin Spiridon a fost prezent la Future Banking 2020, eveniment organizat de wall-street.ro în parteneriat cu ING Bank România (innovation partner), Mastercard (gold partner), Smart Fintech (gold partner), BCR România (gold partner), ING Tech (gold partner), Temenos (gold partner), Tremend (gold partner), Raiffeisen Bank România (gold partner), First Bank (silver partner), Elevator Lab (silver partner), Banca Transilvania (silver partner), Namirial Group (silver partner), Fintech OS (silver partner), CEC Bank (silver partner), iFactor (silver partner), Modex (silver partner), Info Cert (silver partner), Twispay (silver partner), Prime Dash (silver partner), Beez (silver partner), Citi (silver partner), Inform (sponsor) și Alpha Bank (sponsor).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri