Valoarea de piata a companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut, in perioada 26 februarie-2 martie, cu 4,8% fata de saptamana anterioara, pe fondul scaderilor inregistrate pe pietele de capital internationale, sustin analistii
Capitalizarea bursiera a scazut pana de la 76,97 miliarde lei, minim inregistrat la sfarsitul sedintei din 2 martie, de la 80,903 miliarde lei, cat valorau companiile listate la finalul saptananii precedente.

"Bursa a suferit caderi importante, in aceasta saptamana, intr-un context international de panica atat pe pietele emergente, considerate a fi supraevaluate, dar si pe bursele din tarile vestice si cele din Statele Unite, unde au existat temeri de recesiune, deocamdata infirmate de indicatorii de consum", sustine, citat de NewsIn, Mihai Piscan, broker la Intercapital Invest.

Valoarea totala a schimburilor inregistratre la BVB, in ultima saptamana, a fost de 373,4 milioane lei, in crestere cu 51% fata de saptamana trecuta cand in piata au fost incheiate tranzactii de aproape un sfert de miliard de lei.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucuresti, s-a depreciat cu 4,9%, de la 8.945,47 puncte, in sedinta din 23 februarie, pana la 8.514,97 puncte, dupa ce in sedinta de marti a inregistrat un nou maxim istoric la valoarea de 9.085,99 puncte. Bursa de Valori Bucuresti a anuntat ca incepand de luni, actiunile Transelectrica vor fi incluse in componenta indicelui, in locul titlurilor companiei Rulmentul Brasov.

Indicele BET-Compozit a scazut cu 3,9%, de la 5.715,30 puncte pana la 5.496,91 puncte, la sfarsitul ultimei sedinte a saptamanii. In sedinta de marti indicele a atins valoarea de 5.817,53, care reprezinta un maxim istoric pentru indicele compozit al Bursei, echivalent cu o crestere de 15,77% de la inceputul anului 2007.

Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflecta evolutia celor mai tranzactionate zece companii listate (BRD SocGen, Banca Transilvania, Rompetrol Rafinare Constanta, SNP Petrom, Impact, Banca Comerciala Carpatica, Antibiotice, Flamingo International, Transelectrica si Compa), a scazut cu 4,61%, de la 20.266,85 puncte, pana la 19.333,61 puncte.

Indicele BET-FI a scazut in aceasta saptamana cu 9,29%, de la 63.849,00 puncte in sedinta din 23 februarie, pana la 57.916,81 de puncte la sfarsitul sedintei din 2 martie. "Normal ar fi ca dupa aceste scaderi sa existe reveniri ale cotatiilor titlurilor financiare", sustin analistii de la compania de consultanta KTD Invest.

Valoarea tranzactiilor realizate cu actiuni emise de Societatile de Investitii Financiare (SIF) a fost de 169,3 milioane lei (48,3 milioane euro), in crestere cu 7,2% fata de saptamana anterioara si au reprezentat 45,3% din rulajul total al bursei.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au ocupat primul loc in preferintele investitorilor din aceasta saptamana, cu tranzactii de peste 54,3 milioane lei, realizand 14,5% din rulajul total al bursei. Cotatia SIF Oltenia a scazut cu 10,2%, de la 3,43 lei/actiune in sedinta din 26 februarie, pana la 3,08 lei la sfarsitul ultimei sedinte a saptamanii.

SIF Moldova (SIF2) a ocupat pozitia secunda in clasamentul lichiditatii, cu tranzactii ce au totalizat 44,26 milioane lei (11,8% din rulajul total al bursei in perioada analizata). Actiunile SIF Moldova s-au depreciat cu 10,32%, de la 3,10 lei, pana la 2,76 lei/actiune.

"Scaderile care au afectat cotatiile celor cinci societati de investitii finacniare s-au datorat atat conjuncturii internationale cat si dezamagirii provocate de publicarea convocatorului la adunarea generala pentru SIF 1 Banat-Crisana, unde se propune distibuirea de dividende si nu de actiuni gratuite", apreciaza analistii de la KTD Invest.

Actiunile Petrom Bucuresti s-au depreciat cu 4,71% fata de valoarea inregistrata la sfarsitul saptamanii anterioare de la 0,60 lei pana la 0,575 lei. Valoarea schimburilor cu actiunile SNP Petrom a fost de 37,7 milioane lei, reprezentand 10% din rulajul total al bursei. In cazul SNP Petrom brokerii se asteapta la o revenire a cotatiilor odata cu publicarea, la 6 martie a rezultatelor preliminate ale companiei pentru anul 2006.

Cotatia Rompetrol Rafinare Constanta a scazut cu 9,25%, de la 0,107 lei in sedinta din 23 februarie, pana la 0,097 lei/actiune. Valoarea tranzactionata a fost de 12,2 milioane lei, reprezentand 3,26% din rulajul total al bursei.

Actiunile BRD SocGen s-au ieftinit cu 7,46%, de la 22,80 lei/actiune, pana la 21,10 lei. Valoarea totala a tranzactiilor s-a cifrat la 21,4 milioane lei, reprezentand 5,7% din rulajul total al bursei. Titlurile BRD SocGen au atins un maxim istoric in sedinta de marti, la cotatia de 23,60 lei, dupa zece sedinte consecutive de crestere. BRD-Groupe Societe Generale (SocGen) a incheiat anul 2006 cu un profit net de 656 milioane lei (194 milioane euro), in crestere cu 19% fata de anul precedent, pe fondul dublarii creditelor pentru populatie.

Titlurile Bancii Transilvania au scazut cu 1,82% de la 1,10 lei, pana la 1,08 lei. Valoarea tranzactionata totala s-a cifrat la 40,32 milioane lei, reprezentand 10,79% din rulajul bursier total. Analistii se asteapta la variatii de pret odata cu aparitia convocatorului a adunarea generala a anuala, banca propunand, de obicei, majorarea capitalului.

Actiunile Bancii Comerciale Carpatica s-au scumpit cu 0,83%, de la 0,60 lei, inregistrata in sedinta din 23 februarie, pana la 0,605 lei pe actiune.

Titlurile Transelectrica Bucuresti s-au scumpit cu 4,18%, de la 47,90 lei, pana la 45,90 lei, pe fondul unor tranzactii de 11,25 milioane lei.

In saptamana 26 februarie - 2 martie, au fost incheiate cinci tranzactii speciale cu actiunile companiei Flamingo International, cu 142,9 milioane de actiuni la preturi cuprinse intre 0,32 si 0,35 lei pe actiune. "In prima sediinta a saptamanii 14,44% din capitalul companiei a fost vandut de Flanco catre Bank Austria Creditanstalt, ulterior, aceasta cedand 4% din detinere tot intre-o tranzactie pe platforma Deal a BVB", a explicat Mihai Piscan.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri