Ministerul Finanţelor va pregăti rectificarea bugetară care ar putea fi gata în a doua săptămână a lunii noiembrie, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, adăugând că a primit nevoile de finanţare pentru fiecare ordonator de credite în parte.

"Urmează discuţiile despre rectificarea bugetară şi cred că voi prezenta lucrurile în câteva zile. Avem execuţia pentru luna octombrie. Pentru fiecare ordonator de credite în parte am primit nevoile de finanţare şi vom pregăti rectificarea bugetară care cred că va fi gata în a doua săptămână a lunii noiembrie. Obiectivele sunt, bineînţeles, menţinerea deficitului anunţat în luna august, cu tendinţa de consolidare pentru anul viitor. Veniturile la buget ne dau încredere că putem să facem acest lucru în această perioadă. Priorităţile au fost în acest an şi rămân şi în perioada următoare: sănătate, investiţii, asigurarea independenţei financiare a României. Acestea au fost priorităţile, de aici pornim şi rectificarea bugetară şi de aici pornesc toate scenariile pentru 2021 şi până în 2024. Investiţiile au continuat să crească şi în luna octombrie. Ne menţinem acea situaţie în care avem investiţiile cele mai mari din ultimii 10 ani de zile, investiţii mai mari decât au fost în tot anul 2016-2017 şi cred că, în curând, o să avem şi mai mari decât în 2018 tot anul", a menţionat Florin Cîţu într-o declaraţie on-line, citat de Agerpres.

Ministrul Finanţelor a subliniat că revenirea economiei din trimestrul al treilea, este scenariul de bază pentru toată lumea şi pentru agenţiile de rating.

"Revenirea economiei este certă din trimestrul al treilea. Acel scenariu cu care am mers la început şi v-am spus să aveţi încredere cu revenirea economiei din trimestrul al treilea, o revenire în V este scenariul de bază pentru toată lumea şi pentru agenţiile de rating. Am spus de la început că suntem un guvern responsabil, că nu suntem un guvern populist şi asta arată acest rating reconfirmat de cele două agenţii de rating", a subliniat Florin Cîţu.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade", recomandat pentru investiţii, a anunţat Fitch într-un comunicat de presă.

Ministrul Finanţelor anunţa, săptămâna trecută, că şi agenţia Moody's a menţinut ratingul de ţară pentru România în evaluarea pe care a făcut-o, subliniind că în raportul Moody's se spune foarte clar că "menţinerea ratingului de ţară în viitor depinde foarte mult de continuitatea acestor politice responsabile implementate de Guvern în anul 2020".

Autorităţile de la Bucureşti au estimat că pandemia de coronavirus va împinge deficitul în acest an la 8,6% din PIB, în condiţiile în care economia se va contracta cu 4%.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri