Operatorul pietei de energie OPCOM va lansa oficial, de la 15 martie, piata contractelor forward, dar prima tranzactie va avea loc dupa aceasta data din cauza ca vanzatorii de electricitate nu au depus pana in prezent nicio oferta, a declarat directorul general al OPCOM, Victor Ionescu.
Potrivit acestuia, pana luni, opertaorul pietei de energie nu primise nicio oferta din partea vanzatorilor de electricitate, iar, conform procedurilor, orice oferta trebuie sa stea pe site-ul OPCOM cinci zile inainte de data tranzactionarii.

Ionescu a mai spus ca, pana acum 45, de producatori si furnizori au primit smart carduri pentru a putea efectua tranzactii pe piata contractelor forward, precizeaza NewsIn. El a mai aratat ca pe piata contractelor forward ofertele sunt standardizate, durata unei licitatii fiind in medie de doua ore si jumatate. Totodata, directorul OPCOM a precizat ca, in prezent, singurele oferete admise sunt cele de vanzare a energiei electrice.

"Probabil ca vor fi admisi si marii consumatori industriali, dar vor exista cerinte speciale pentru ei, cum ar fi, de exemplu, daca au licenta de furnizare a energiei electrice", a declarat, la randul sau, directorul general in cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Alexandru Sandulescu.

Potrivit reprezentantilor OPCOM, pe piata contractelor forward tranzactiile se fac online, de la terminalele participantilor la piata, iar printr-un contract se vinde un megawat/h energie electrica pe perioade standardizate, care pot fi de o saptamana, o luna, un trimestru sau un an.

Oficialul OPCOM a mai aratat ca debutul pietei contractelor forward se face cu doua saptamani inainte de termen pentru a ajuta Electrica sa cumpere energia necesara pentru acoperirea deficitului pe care l-ar putea inregistra de la 1 aprilie, cand ii vor expira contractele incheiate direct cu producatorii.

Electrica a notificat, la recomandarea MEC, consumatorilor sai eligibili ca, de la 1 aprilie, exista posibilitatea de a furniza mai putina energie. Ministrul economiei si comertului, Varujan Vosganian, a spus, in cursul saptamanii trecute, ca a avut o intalnire cu directorul general al Electrica, Nicolae Coroiu, si l-a informat pe acesta ca nu va mai prelungi ordinul prin care Electrica va putea sa cumpere energie direct de la producatori.

Tot atunci, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Eenrgiei, Nicolae Opris, a spus ca, in momentul de fata, Electrica nu importa electricitate, dar ar putea fi nevoita sa faca acest lucru. in opinia sa, compania va putea gasi doar in Ucraina energie electrica mai ieftina decat in Romania.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri