CEC Bank anunță finanțarea Artesana, producător local de lactate artizanale din lapte integral și neomogenizat, cu 5 mil. euro pentru construirea unei noi fabrici. Prin noua unitate se va tripla capacitatea de producție începând de anul viitor, iar numărul angajaților va crește gradual, odată cu producția, până la 100 de persoane.

Banca finanțează acest proiect printr-un credit de investiții de 13,5 milioane de lei, dar și prin pre-finanțarea ajutorului de stat aprobat pentru noua fabrică Artesana, de aproximativ 2,3 milioane euro, printr-un credit punte.

Producătorul de lactate artizanale beneficiază și de susținerea companiei de private equity ROCA Investments, care a intrat în acționariatul companiei la sfârșitul anului trecut, prin achiziția unui pachet de 20% din acțiuni.

Susținem economia locală și antreprenorii care au reușit să dezvolte afaceri de succes și care au curaj să investească și să-și ducă proiectele mai departe”, a declarat Bogdan Neacșu, director general al CEC Bank.

Lucrările la noua fabrică Artesana din Tecuci au demarat în luna aprilie. Aceasta va fi construită lângă fabrica existentă și va avea o suprafață totală de 3.100 mp, din care suprafața de producție va ocupa circa 2.350 mp. În urma investiției, capacitatea de producție a Artesana va crește cu aproximativ 40 de tone de lapte pe zi, de trei ori mai mult decât producția actuală. Noua fabrică va fi dotată cu echipamente moderne de producție, de la linii automatizate de procesare a laptelui, până la etichetare și ambalarea finală.

”Avem încredere în potențialul acestui proiect deoarece ne bazăm pe parteneriatul solid cu ROCA Investments și pe susținerea celor două instituții financiare, CEC Bank și Ministerul Finanțelor Publice (MFP) alături de care putem să accelerăm scalarea companiei și să amplificăm potențialul brandului nostru. Oferim în continuare lactate artizanale minimum procesate, din lapte integral, neomogenizat și pasteurizat la temperatură joasă, care păstrează calitățile nutriționale ale laptelui”, au declarat Alina și Daniel Donici, fondatorii Artesana.

Artesana a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproximativ 3,7 mil. euro, în creștere cu 21% față de anul anterior. Compania și-a extins distribuția în peste 700 de magazine din retailul modern, precum și în lanțuri locale și băcănii specializate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri