CEC Bank derulează o campanie prin care creditele de nevoi personale cu dobândă fixă sunt disponibile cu o dobândă redusă. Astfel, în locul dobânzii fixe standard de 10,4% pe an, pentru creditele contractate până la 5 august, clienții instituției financiare vor plăti, pe toată durata creditului, o dobândă redusă cu până la 3,4 puncte procentuale, una dintre condiții fiind încasarea veniturilor la bancă.

Astfel, în cazul unui credit de 50 000 de lei, pe 5 ani, contractat de un client cu bonitate financiară, care se va încadra la o rată a dobânzii de 7% pe an și care își încasează veniturile la bancă, rata lunară va fi de 1 010 lei, mai mică cu 82 de lei decât rata rezultată din aplicarea dobânzii standard, de 10,4%.

Creditele de nevoi personale pot fi contractate prin rețeaua teritorială a băncii, dar și 100% online, cu aprobare rapidă și virarea banilor în circa o oră, prin magazinul virtual CEC_In.

Rata dobânzii fixe pentru creditul de nevoi personale la CEC Bank este între 7% și 8% pe an, în funcție de profilul de risc, pentru clienții care-și încasează veniturile la CEC Bank, respectiv de 8,49% pentru clienții care nu-și încasează veniturile prin bancă.

Banca nu percepe comision de analiză, iar comisionul de administrare este de 20 de lei, lunar. Suma maximă ce poate fi împrumutată este de 90 000 de lei.

CEC Bank este o bancă universală, care oferă produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, produse și servicii 100% online – prin magazinul virtual CEC_IN, mobile și internet banking și phone-banking (Tele CEC).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri