6 Iulie 2021

Bulgaria trece la moneda euro din 1 ianuarie 2024



Guvernul din Bulgaria a confirmat că plănuiește adoptarea euro ca monedă oficială începând cu 1 ianuarie 2024, fără a mai trece printr-o perioadă de tranziție.

Bulgaria, una dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, a fost admisă în mecanismul ERM-2, o etapă obligatorie pentru aderarea la euro, în iulie anul trecut.

Conversia valutară va fi făcută aplicând cursul valutar de la acel moment EURO-Leva bulgărească, iar pentru o perioadă de o lună de la implementarea trecerii la moneda unică europeană vor putea fi folosite ambele valute, conform proiectului național redactat de către autoritățile bulgare, citat de Euractiv.com.

Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a explicat, anul trecut, când ar putea îndeplini România criteriile de la Maastricht, pentru adoptarea monedei euro.

"Când ne vom pune casa în ordine în ceea ce priveşte deficitele, bugetar şi de cont curent (extern), să nu existe presiune mare pe leu, care ar inflama şi inflaţia; când ratele de dobândă ar fi similare cu cele din regiune, când vom avea politici macroeconomice raţionale. Sunt condiţii pe care le-am încălcat flagrant, semnalate în documente ale BNR, în opinii ale Consiliului Fiscal, în raportul pe care l-am coordonat şi la care aţi făcut referire. Şi iar revin la nevoia de buget robust, care înseamnă şi consolidare fiscală, venituri bugetare mai mari, investiţii superioare pentru a face economia mai rezilientă. Inevitabila corecţie a dezechilibrului bugetar trebuie făcută gradual. O corecţie brutală, ca să ajungem la deficit de 3%, ar reintroduce economia într-o recesiune adâncă", a precizat Daniel Dăianu, conform Agerpres.ro.

La începutul lunii februarie, premierul Florin Cîțu a precizat la Digi24 că parcursul țării noastre pentru adoptarea euro a fost întârziat puțin de criza din 2020, dar România va recupera această întârziere în perioada 2021-2024, cu posibilitatea de intrare în antecamera zonei euro în 2024-2025 și adoptarea monedei europene abia în 2027 sau 2028.



Citeste si