Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an în ultima sa ședință.

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație al BNR s-a hotărât, de asemenea, menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75%. Cei din fruntea Băncii Centrale au decis de asemenea menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit, a transmis BNR.

Deciziile Consiliului de administrație al BNR vizează menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu corespunzător țintei staționare de inflație de 2,5% +/- un punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, și în condiții de protejare a stabilității financiare.

La ședința anterioară, din ianuarie 2021, Consiliul de Administrație decisese coborârea ratei dobânzii de politică monetară de la 1,50%, la 1,25%, nivel de la care a fost menținută din acel moment. Potrivit graficelor BNR, rata dobânzii de politică monetară se află în scădere încă de la ședința din martie 2020, când a fost redusă la 2% de la 2,5%.

Rata anuală a inflației a crescut peste așteptări

Rata anuală a inflației a crescut în aprilie 2021 la 3,24%, de la 3,05% în martie, iar în luna mai a urcat la 3,75%, ușor peste nivelul prognozat și deasupra limitei de sus a intervalului țintei. Creșterea a fost determinată aproape integral de componente exogene ale Indicelui anual al Prețurilor de Consum (IPC), mai cu seamă de scumpirea combustibililor, pe fondul măririi cotației petrolului.

Rata medie anuală a inflației IPC în luna aprilie a rămas la nivelul lunii decembrie 2020, respectiv la 2,6%, și a crescut la 2,8% în luna mai. Rata media anuală calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum a crescut la 2,2% în luna aprilie și la 2,3% în luna mai, de la 2,1% în luna martie.

Rata anuală a inflației CORE2 ajustat s-a menținut sub nivelul de 3%, crescând în aprilie și rămânând în luna mai la 2,9% la sută, de la 2,8% în martie 2021.

Activitatea economică a continuat să se redreseze în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil mai alert decât cel anticipat, deși încetinit în raport cu intervalul precedent, aceasta recuperând aproape în totalitate pierderea suferită în trimestrul II 2020. Astfel, economia și-a redus declinul în termeni anuali la doar -0,2%, de la -1,4% în trimestrul IV 2020, în condițiile creșterii ei în termeni trimestriali cu 2,8%. Evoluția face probabilă redeschiderea deviației pozitive a PIB în trimestrul I 2021, în devans cu două trimestre față de cea mai recentă prognoză pe termen mediu.

Redresarea economică a țării a venit pe fondul creșterii consumului de mărfuri și servicii

Din perspectiva evoluțiilor în termeni anuali, redresarea a fost antrenată și în trimestrul I 2021 de cererea internă. Determinantul major l-a constituit de această dată consumul privat, care s-a redinamizat considerabil, în principal pe seama revigorării puternice a cumpărărilor de mărfuri și servicii, dar și cu aportul altor subcomponente. La rândul ei, formarea brută de capital fix și-a mărit contribuția pozitivă la dinamica anuală a PIB, aceasta devenind astfel majoritară, în condițiile accelerării semnificative a creșterii sale, pe fondul saltului amplu al variației investițiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport), ce a devansat, ca impact, pierderea consistentă de ritm consemnată de construcțiile noi.

În schimb, exportul net și-a mărit substanțial aportul negativ, ca urmare a creșterii mai pronunțate a dinamicii importurilor față de cea evidențiată în cazul exporturilor de bunuri și servicii, având drept consecință și accentuarea adâncirii deficitului balanței comerciale în raport cu perioada similară a anului trecut. Pe acest fond, dar și ca urmare a înrăutățirii considerabile a balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare – pe seama fluxurilor profiturilor reinvestite și, într-o mică măsură, a intrărilor nete de fonduri europene –, deficitul de cont curent a cunoscut cea mai amplă creștere în termeni anuali din ultimele 14 trimestre.

Potrivit celor mai recente evoluții ale indicatorilor cu frecvență ridicată, economia a continuat să crească în trimestrul II 2021, într-un ritm trimestrial în decelerare, implicând, însă – în contextul efectului de bază asociat contracției severe din perioada similară a anului trecut –, majorarea la un nivel considerabil, de două cifre, a dinamicii anuale a PIB.

Ratele dobânzilor au scăzut în general

Pe piața financiară, cotațiile relevante ale segmentului monetar interbancar au consemnat noi scăderi ușoare în lunile mai și iunie, iar randamentele titlurilor de stat au continuat să descrească lent pe scadențele scurte, în timp ce în cazul maturităților mai lungi au cunoscut ajustări ascendente moderate. Ratele dobânzilor la principalele categorii de credite noi ale clienților nebancari și-au prelungit ori și-au accentuat trendul descendent în intervalul aprilie-mai 2021, coborând astfel la valori foarte joase din perspectivă istorică. Totodată, după creșterea ușoară din prima parte a lunii aprilie, cursul de schimb leu/euro a tins să se stabilizeze pe noul palier, inclusiv pe fondul diferențialului ratelor dobânzilor.

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a accelerat considerabil creșterea în primele două luni ale trimestrului II 2021, urcând în luna mai până la 10,1% mărindu-și media pe ansamblul intervalului la 9,2%, de la 5,7% în trimestrul I. Evoluția a reflectat atât un efect de bază, cât și aportul consistent adus de fluxul de credite, în contextul continuării creșterii solide a economiei și al trendului general descendent al ratelor dobânzilor, precum și pe fondul măririi ușoare a contribuției programelor guvernamentale în raport cu precedentele două luni, care a rămas totuși modestă. Dinamica anuală a componentei în lei s-a mărit astfel la 14,5% în intervalul aprilie-mai, de la 10,0% în trimestrul I, iar ponderea acesteia în total a urcat în luna mai la 70,6% (recordul perioadei post-ianuarie 1996).

Cele mai recente evaluări relevă perspectiva creșterii ratei anuale a inflației pe orizontul scurt de timp la valori mai înalte decât cele evidențiate în cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din mai 2021, sub impactul tranzitoriu mai puternic al factorilor pe partea ofertei. Determinante sunt majorările mai ample ale prețurilor produselor energetice, în principal ale gazelor naturale și energiei electrice.

BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri