ING anunță că plafonul pentru programul Noua Casă a fost epuizat complet și propune o alternativă comparabilă din punct de vedere costuri pentru românii care doresc să își cumpere o locuință, prin creditul standard ING Ipotecar cu avans de la 15%.

Deși pentru o parte din români avansul mai mare solicitat la creditul ipotecar standard poate fi o barieră pentru achiziționarea unui împrumut, peste 40% din cei care au achiziționat un credit prin programul Noua Casă la ING Bank anul acesta au plătit un avans de peste 10% din valoarea locuinței. De asemenea, cei care își mai doresc totuși să acceseze o finanțare prin programul Noua Casă pot încerca la celelalte bănci care sunt și ele parte din schemă dar nu și-au epuizat încă plafoanele.

„Asistăm la continuarea unui trend pornit pe fondul pandemiei, unde românii simt nevoia de siguranță în propriul cămin, de a avea mai mult loc și să fie aproape de un spațiu verde. Pe fondul epuizării plafonului pentru programul Noua Casă și din dorința de a oferi o alternativă comparabilă clienților noștri, am îmbunătățit oferta noastră pentru creditul ipotecar standard. Astăzi, creditul ipotecar cu dobândă variabilă poate ajunge la un cost comparabil cu cel achiziționat prin programul guvernamental. Astfel, suntem în continuare alături de cei care doresc să își achiziționeze o locuință în condiții avantajoase, atât prin creditul cu dobândă variabilă, cât și cel cu dobândă fixă pe șapte ani, în funcție de preferințele lor”, a declarat Roxana Cristea, Lending Tribe Lead ING Bank România.

În ceea ce privește condițiile de accesare a creditului, oferta ipotecar standard presupune doar comisionul de analiză a dosarului și un avans minim de 15%, în timp ce Noua Casă presupune un depozit colateral de trei rate lunare, comision anual la Fondul de Garantare, un timp mai mare de procesare a dosarului, imposibilitatea de a înstrăina imobilul timp de cinci ani, obținerea unui acord de la bancă și de la Fond pentru închiriere, limite în ceea ce privește sumele ce pot fi acordate ca împrumut în funcție de tipul imobilului și chiar și avans de minim 15% în cazul locuințelor noi.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri