Dacă te-ai aflat vreodată în situația de a avea nevoie rapidă de cash și nu ai găsit prin apropiere un bancomat al băncii la care ai cont, atunci cel mai probabil ai fost taxat cu o sumă ce poate pleca de la câțiva lei și care poate ajunge la zeci sau chiar sute lei în funcție de cât de mult numerar ai retras. CEC Bank este singura bancă de top 10 din România care nu percepe comision atunci când vrei să îți retragi banii de la bancomatele altor competitori. Celelalte bănci nu se sfiesc să te taxeze dacă vrei să îți scoți banii de la un ATM ”rival”, cel mai mare comision ajungând la 1,5% din suma pe care vrei cash.

Dacă ai cont la Banca Transilvania (BT), cel mai mare creditor din țară și vrei să îți scoți banii de la bancomatele altor bănci, te va costa 2,5 lei + 0,5% din suma pe care vrei să o retragi. Deci dacă vrei să retragi 200 de lei, comisionul se va calcula în felul următor: 2,5 lei (comision fix) + 1 leu, care reprezintă 0,5% din suma retrasă, deci 3,5 lei.

Poziție Banca

Comision de retragere la ATM-urile altor bănci (lei)

Comision de retragere la ATM-urile altor bănci (euro)

1 Banca Transilvania

2,5 lei + 0,5%

1 euro + 0,5%

2 BCR

1%, minimum 15 lei

1,75%, minimum 5 euro
3 BRD

7 lei +1%

7 lei +1%

4 ING

5 lei

0,5%

5 Raiffeisen

1,5%

1,5%

6 UniCredit

1,5%, minimum 7 lei

1,5%, minimum 7 lei

7 CEC Bank 0 0
8 Alpha Bank

2,5 lei + 0,75%

2,5 lei + 0,75%

9 OTP Bank

0,70 euro + 0,5%

1%, minimum 3 euro

10 Garanti BBVA 0,75%, minimum 5 lei -
11 Libra Bank 2,5 lei + 0,5% -

Sursa datelor: Băncile

Cifrele din tabel reprezintă comisioanele pentru conturile standard, fără alte condiții preferențiale oferite de bănci, care, în anumite cazuri, pot să nu perceapă aceste taxe, în funcție de tipul de cont pe care îl are clientul. O parte din bănci oferă comisioane zero pentru retrageri dacă clientul încasează lunar venituri recurente în repsectivul cont. Constulați lista detaliată a comisioanelor fiecărei bănci pentru a afla în ce categorie de comisioane vă încadrați.

BCR, a doua cea mai mare bancă din România, percepe un comision mai mare, de 1%, însă impune și un prag minim, de 15 lei. Astfel, dacă ai dori să retragi 200 de lei, comisionul fără pragul minim de 15 lei ar fi 2 lei, însă va trebui să plătești de fapt 15 lei, de patru ori mai mult față de cât ar fi luat BT. Pentru a depăși pragul minim al BCR la retragerile de la ATM-urile altor bănci, ar trebui să retragi o sumă de peste 1.500 de lei.

BRD, al treilea cel mai mare creditor din țară, te taxează cu șapte lei + 1% din suma pe care o scoți de la un bancomat din afara lanțului propriu de ATM-uri. Astfel, pentru 200 de lei retrași, vei fi comisionat cu nouă lei (șapte lei comision fix + doi lei comisionul procentual).

Cel mai mare comision procentual este impus de Raiffeisen Bank, care percepe 1,5% din suma pe care dorești să o scoți. Însă dacă vorbim de sume moderate, de câteva sute de lei, acest comision este depășit de cele care impun, pe lângă comisionul procentual, și praguri minime (BCR, UniCredit) sau și o sumă fixă (Banca Transilvania, BRD, ING etc.).

Retragerile în euro

Pentru retragerile de euro de la ATM-urile altor bănci, partea leului la taxare îi revine tot BCR, care are un comision de 1,75% din suma retrasă, dar care impune și un prag minim de 5 euro. Cu alte cuvinte, pentru o retragere de 100 de euro de la bancomatele altei bănci, BCR îți va percepe de fapt un comision de 5% din suma respectivă. În schimb, pentru aceeași sumă de 100 de euro, Banca Transilvania percepe 1,5 euro.

BRD îți va reține un comision de șapte lei + 1% din suma luată de la un alt ATM. Astfel, la o retragere de 100 de euro, vei fi taxat cu aproximativ 12 lei (11,94 lei) de către a treia cea mai mare bancă din România, dacă este să calculăm după actualul preț al unui euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri