Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în Europa în 2021 este de 15.055 euro. Cu toate acestea, venitul mediu net disponibil pe locuitor pentru fiecare dintre cele 42 de țări incluse în studiu variază semnificativ: Liechtenstein, Elveția și Luxemburg au cel mai mare venit mediu net disponibil, în timp ce Kosovo, Moldova și Ucraina înregistrează cele mai scăzute valori ale puterii medii de cumpărare. Astfel, liechtensteinienii au o sumă medie disponibilă pentru cheltuieli și economii de peste 34 de ori mai mare în comparație cu ucrainenii. Acestea sunt câteva dintre rezultatele studiului „GfK Purchasing Power Europe 2021”.

În total, europenii au la dispoziție aproximativ 10,2 trilioane de euro de cheltuit în 2021 pentru alimente, locuințe, servicii, costuri cu energia, pensii private, asigurări, vacanțe, mobilitate și achiziții de consumatori. Aceasta corespunde unei puteri medii de cumpărare pe cap de locuitor de 15.055 euro. Astfel puterea de cumpărare pe cap de locuitor are o creștere nominală de 1,9% în 2021. Suma pe care consumatorii o au la dispoziție pentru cheltuieli și economii variază considerabil de la o țară la alta, așa cum o demonstrează analiza primelor 10 țări.

Marea Britanie este în top 10

Ca și în anul precedent, Liechtenstein ocupă din nou primul loc, cu o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor de 64.629 EUR. Aceasta este de 4,3 ori mai mare decât media europeană. Elveția și Luxemburg completează primele trei locuri în clasamentul puterii de cumpărare, la fel ca și anul trecut. Elvețienii au la dispoziție 40.739 de euro pe cap de locuitor – de 2,7 ori media europeană – în timp ce luxemburghezii au o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 35.096 de euro, ceea ce înseamnă de peste 2,3 ori media europeană.

Clasament 2021 (anul precedent)

Țară

Număr de locuitori

2021 puterea de cumpărare

per capita
in €

Indexul puterea de cumpărare

Europa *

1 (1)

Liechtenstein

38,747

64,629

429.3

2 (2)

Switzerland

8,606,033

40,739

270.6

3 (3)

Luxembourg

634,730

35,096

233.1

4 (4)

Iceland

368,792

29,510

196.0

5 (5)

Norway

5,391,369

29,252

194.3

6 (6)

Denmark

5,840,045

27,621

183.5

7 (7)

Austria

8,901,064

24,232

161.0

8 (8)

Germany

83,166,711

23,637

157.0

9 (10)

Sweden

10,379,295

23,557

156.5

10 (12)

United Kingdom

67,081,234

23,438

155.7

Europa (Total)

678,426,283

15,055

100.0

* indicele pe locuitor: media europeană = 100

Toate celelalte țări din Top 10 au, de asemenea, o putere de cumpărare foarte mare pe cap de locuitor – cu cel puțin 55% mai mult decât media europeană. Regatul Unit se situează în Top 10 anul acesta, cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 23.438 de euro, situându-se pe locul zece.

În general, 16 dintre cele 42 de țări chestionate sunt peste media europeană. Acest lucru este în contrast cu 26 de țări a căror putere de cumpărare pe cap de locuitor este sub medie - inclusiv Spania, care la 14.709 euro pe cap de locuitor este ușor sub media europeană. Ucraina ocupă ultimul loc printre tările incluse în studiu, cu cea mai mică putere de cumpărare, ucrainienii au la dispoziție doar 1.892 de euro pe cap de locuitor, ceea ce reprezintă mai puțin de 13% din media europeană.

Filip Vojtech, expert în domeniul soluțiilor de geomarketing GfK, explică: „După ce puterea de cumpărare a stagnat anul trecut din cauza pandemiei de Coronavirus, în acest an oamenii pot compensa cel puțin parțial creșterea inflației prin câștiguri nominale ale puterii de cumpărare. Aceasta înseamnă că în 2021 locuitorii din Europa vor avea din nou mai mulți bani disponibili pentru cheltuielile de consum, servicii, vacanțe și multe altele. Cu toate acestea, puterea de cumpărare nu se dezvoltă la fel în fiecare țară europeană: în timp ce Regatul Unit urcă cu două locuri în clasamentul puterii de cumpărare, tot din cauza unei lire sterline mai puternice, Irlanda vecină alunecă cu trei locuri în jos în top. Și au existat unele schimbări și în interiorul țărilor – cum ar fi în Franța, unde decalajul în puterea de cumpărare se mărește.”

Mai jos este redată o evaluare detaliată a distribuției puterii de cumpărare în Țările de Jos, Franța, Italia, Spania, Republica Cehă, Polonia, Ungaria și România. O comparație a acestor țări oferă perspective relevante asupra distribuției regionale a potențialului de cheltuieli în țările respective.

Locul în 2021

(anul anterior)

Țara

Număr de locuitori

2021 puterea de cumpărare

per capita
in €

Indexul puterea de cumpărare

Europa *

14 (14)

Netherlands

17,407,585

21,510

142.9

15 (15)

France

64,844,037

20,662

137.2

16 (16)

Italy

59,257,566

17,242

114.5

17 (17)

Spain

47,450,795

14,709

97.7

24 (25)

Czech Republic

10,701,777

10,667

70.9

28 (28)

Poland

38,265,013

8,294

55.1

30 (30)

Hungary

9,730,772

7,643

50.8

31 (31)

Romania

19,328,838

7,453

49.5

*indicele pe locuitor: media europeană = 100

Comparație între regiuni

România: Bucureștiul ocupă de departe primul loc în clasamentul puterii de cumpărare

România se află pe locul 31 din cele 42 de țări incluse în clasamentul european. Cu o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor de 7.453 de euro, românii au o putere de cumpărare cu 50% mai mică decât media europeană.

La fel ca Franța și Polonia, România are un decalaj substanțial între bogați și săraci. București, capitala, este lider în top 10. Anul acesta, bucureștenii au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor cu aproape 86% peste media națională, dar totuși cu 8% sub media europeană. Bucurestenii au puterea de cumparare de peste trei ori mai mare în comparație cu locuitorii județului cel mai putin bogat, Vaslui, unde venitul net disponibil reprezintă aproximativ 56% din media națională și puțin sub 28% din media europeană.

În 2021 au existat câteva schimbări în top zece: Sibiu și Brașov trec pe locurile cinci și șase, în timp ce Alba trece de Prahova și ajunge pe locul nouă. Toate județele din Top 10 au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor semnificativ peste media națională. Constanța, pe locul 11, cu o putere de cumpărare pe cap de locuitor la aproximativ același nivel cu media națională, în timp ce toate celelalte județe au o putere de cumpărare sub medie.

Pentru România datele cu privire la puterea de cumpărare sunt disponibile cu detaliere până la nivel de localitate pentru fiecare dintre urmatoarele categorii: produse alimentare, băuturi nealcoolice, băuturi alcoolice, produse din tutun, produse de sănătate și igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse din piele, mobilier, produse de uz casnic, sticlă, porțelan; electrocasnice, electronice de larg consum, IT&C, foto, ceasuri și bijuterii, cărți și rechizite, echipamente sportive, hobby-uri și recreere, articole pentru renovarea locuinței.

Sursa foto: SnowMannn / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri