27 Aprilie 2007

Banca Transilvania estimeaza un profit brut de 160 mil. lei, pentru 2007



Banca Transilvania (BT) estimeaza un profit brut pentru 2007 in valoare de160 milioane lei, in crestere cu 21% fata de 2006, pe fondul unei cresteri importante a volumului activelor, a declarat presedintele bancii, Robert Rekkers.

Banca estimeaza un nivel al activelor de 11,9 miliarde lei, in crestere cu 47% fata de 2006, a mai spus Rekkers, citat de NewsIn. Actionarii bancii au aprobat miercuri bugetul de venituri si cheltuieli pentru anul 2007. Banca Transilvania a incheiat anul 2006 cu un profit net de 120,2 milioane lei, cu 21% mai mare fata de anul anterior, in conditiile in care banca s-a extins cu 126 de unitati si sucursale si a investit 93 milioane lei in 2006, arata raportul preliminar al institutiei.

De asemenea, BT a obtinut un profit brut de 36,4 milioane lei in primul trimestru din 2007, in crestere cu aproape 19% fata de aceeasi perioada a anului trecut, datorita extinderii volumului de creditare, a mai precizat presedintele bancii.

In 2007 vor fi investiti peste 48 de milioane euro pentru intregul grup financiar Banca Transilvania, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de actionari, publicat joi. Banii vor fi investiti in extinderea retelei de unitati a bancii cu o suta de unitati, in perfectionarea sistemului informatic si a celui de carduri, precum si in dezvoltarea companiilor membre ale grupului financiar.

In primul trimestru din 2006, BT a afisat un profit brut de 30,7 milioane lei. Profitul net al bancii a insumat 31,25 milioane lei (9,3 milioane euro) in primul trimestru al acestui an, potrivit datelor financiare. Activele bancii au crescut in primul trimestru cu 11,1%, de la 8,08 miliarde lei (2,39 miliarde euro) la sfarsitul anului trecut, pana la 8,98 miliarde lei (2,68 miliarde euro), la finalul lunii martie.

O tinta majora a bancii, pentru anul 2007, este de a ajunge la un total al activelor de 3,5 miliarde euro si la un portofoliu de credite de 2,2 miliarde euro, din care 40% vor fi de retail, 18% pentru firme mici si mijlocii (IMM) si 42% pentru companii mari (corporate). „Ne-am propus o tinta indrazneata pentru acest an, aceea de a ajunge la un portofoliu de un milion de clienti activi. Cu siguranta, eforturile Bancii Transilvania se vor concentra pentru realizarea a ceea ce ne-am asumat in fata actionarilor nostri, pentru a continua povestea de succes a Bancii Transilvania”, a declarat Robert Rekkers.

Portofoliul de credite acordate clientilor nebancari a ajuns la finalul lunii martie la 5,5 miliarde lei (1,64 miliarde euro), cu 12% mai mult decat la finalul anului trecut, iar depozitele atrase de la clientii bancii au ajuns la 6,29 miliarde lei (1,87 miliarde euro), in crestere cu 11% fata de decembrie 2006.



Citeste si