Devalorizarea leului şi inflaţia nu se combat cu amenzi, precizează USR, care menţionează că ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ar trebui să facă în primul rând demersuri pentru a reduce cheltuielile statului.

"Devalorizarea leului şi inflaţia nu se combat cu amenzi, aşa cum anunţă ministrul PSD al Finanţelor. Au mai încercat alţii asta în alte ţări şi au reuşit doar să distrugă economia. Dacă domnul Câciu chiar vrea să scadă preţurile, poate să înceapă să reducă cheltuielile statului", a scris USR, pe Facebook, potrivit Agerpres.

De asemenea, deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, precizează că BNR a tipărit de anul trecut 68 de miliarde de lei.

"De anul trecut şi până în martie 2022, BNR a tipărit 68 de miliarde de lei, adică 3.400 de lei pentru fiecare român. Totul, ca statul să se poată împrumuta cu lei mai ieftini. Cu fiecare leu nou creat, puterea de cumpărare a leilor din buzunarul românilor a scăzut. Încet, dar sigur", a precizat Năsui.

Potrivit USR, cheltuielile statului au crescut cu 21 de miliarde de lei doar în primele trei luni ale anului 2022, iar în Guvernul Ciucă ar exista un "record" de 130 de secretari şi subsecretari de stat. Conform aceleiaşi surse, în ultimele şase luni au fost create 13.800 de posturi noi la stat, iar în anul acesta s-a înregistrat o creştere de 8% a cheltuielilor cu pensiile speciale.

"În ultimii 10 ani, leul s-a devalorizat atât de mult încât românii au pierdut 25% din puterea de cumpărare a banilor. Cum s-a întâmplat acest lucru? BNR a tot tipărit lei ca să finanţeze statul. Nu de alta, dar statul a tot crescut. Nici pandemia nu s-a simţit la stat. Nicio reformă, nicio scădere de cheltuieli. Dimpotrivă", mai precizează USR.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri